Iohannis, la 25 de ani de la prima activitate bursieră: Există semnale clare că economia revine pe calea redresării

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj în cadrul evenimentului organizat de Bursa de Valori Bucureşti cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate bursieră. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial în departamentul Politici Economice şi Sociale.

„Felicit, astăzi, la exact 25 de ani de la deschiderea primei şedinţe de tranzacţionare, Bursa de Valori Bucureşti pentru întreaga activitate şi performanţele obţinute.

Această zi este una aniversară pentru comunitatea financiară şi mă refer la reprezentanţii Bursei, ai autorităţilor de reglementare, ai companiilor listate sau în curs de listare.

După 25 de ani de piaţă bursieră, prin motivaţia companiilor de mobilizare a capitalului pentru investiţii, de îmbunătăţire a standardelor de management şi eficienţă, nivelul de capitalizare a ajuns la peste 100 miliarde de lei în prezent.

Promovarea la statutul de piaţă emergentă secundară a atras creşteri consistente ale volumelor de tranzacţionare în raport cu lunile anterioare, ceea ce indică optimism în privinţa pieţei noastre de capital.

La începutul acestui an, indicatorii privind pieţele financiare arătau că România beneficiază de un climat investiţional stabil. Din păcate, în contextul pandemiei de COVID-19, criza economică şi-a făcut simţită prezenţa şi în România, ca peste tot în lume.

Există însă semnale clare că economia revine pe calea redresării. Ultimele date statistice indică pentru România, cât şi pentru economiile europene, o creştere consistentă a Produsului Intern Brut în trimestrul al III-lea, faţă de trimestrul anterior, atunci când economia a resimţit şocul generalizat al crizei sanitare. De asemenea, rata şomajului în economia noastră se menţine la puţin peste 5%, iar pe pieţele financiare investitorii îşi păstrează încrederea în potenţialul nostru de dezvoltare.

România va beneficia, în următorii ani, de fonduri europene de 80 de miliarde de euro. Este o oportunitate reală de consolidare a potenţialului nostru de creştere economică.

Economia noastră va începe să integreze beneficiile unui nou model de dezvoltare, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate. România va avea infrastructură, va investi considerabil în digitalizare şi tranziţia verde, va facilita crearea de ecosisteme antreprenoriale şi va deveni mai atractivă ca destinaţie de afaceri.

În acest sens, unele aspecte ar merita să se regăsească mai elocvent în planuri şi acţiuni, indiferent dacă sunt ale autorităţilor sau ale mediului de afaceri. O direcţie esenţială este educaţia economică sănătoasă, cel mai eficient scut împotriva populismului financiar, iar o alta, piaţa românească de capital, ca sursă reală de finanţare a investiţiilor.

De exemplu, opţiunea pentru investiţii în tranziţia verde şi transformarea digitală, aşa cum ne propunem prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, oferă noi oportunităţi şi pentru piaţa autohtonă de capital.

În acelaşi timp, este esenţial ca România să îşi diversifice coerent arhitectura financiară, pentru a nu rămâne blocaţi în paradigma în care doar statul „dă banii” pentru dezvoltare.

Privind înainte cu optimism, încredere, dar şi cu prudenţă, vă urez ca următorii 25 de ani de activitate bursieră să vină cu mai multe avantaje şi oportunităţi, fructificate cu înţelepciune, astfel încât bazele pe care le punem împreună în prezent să constituie temelia solidă a dezvoltării României în viitor!”, a transmis Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare