Klaus Iohannis a declarat, joi,că spre deosebire de artiști, ultimele guvernări au propus românilor programe iluzorii de finanțare a investițiilor în cultură și patrimoniu, ceea ce a condus la și mai multă birocrație și propragandă.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care preşedintele i-a decorat pe Ion Dichiseanu, actor; Alexandru Ghilduș, constructor, pictor, sculptor și decorator român; Georgeta Filitti, istoric; Ernest Oberlander – Târnoveanu, Director general al Muzeului Național de Istorie a României, București; Paula Popoiu, Director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti Andrei Țărnea, Comisar al sezonului cultural Romania – Franţa, și Henri Mavrodin, artist plastic.
„Am ocazia astăzi ca, în numele Statului Român, să evidențiez contribuția pe care ați adus-o, fiecare dintre dumneavoastră în domeniul său, culturii și patrimoniului țării noastre. Sunteți renumiți pentru cercetarea izvoarelor trecutului, sunteți iubiți pentru împărtășirea cu publicul a bogăției verbului și a gestului scenic, sunteți apreciați pentru măiestria culorii și formei în pictură și design. Vă doresc, doamnă Filitti, domnule Dichiseanu, domnule Mavrodin, domnule Ghilduş, să rămâneți și pe mai departe în mintea, în privirea și în sufletul multor generații de români”, a afirmat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a afirmat că, spre deosebire de artiși, ultimele guvernări au livrat iluzii în ceea ce privește investițiile în patrimoniul cultural.
„Spre deosebire de artiști, ultimele guvernări propun românilor iluzorii programe de finanțare a investițiilor în cultură și în patrimoniu, ale căror unice rezultate sunt noi și noi acte normative, birocrație și propagandă. Ca și în alte domenii, și în cultură trebuie să revenim la normalitatea unei guvernări al cărei scop trebuie să fie valorificarea deplină a potențialului creator al națiunii”, a explicat președintele Iohannis (…)”, a declarat şeful statului.