Iohannis, la finalul CSAT – Strategia Națională de Apărare a Țării a fost elaborată în contextul unei pandemii care a afectat toate statele lumii

Președintele Iohannis a spus, miercuri, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, că punctul central de pe ordinea de zi l-a constituit analiza noii Strategii Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.

„În primul rând, Strategia a fost elaborată în contextul unei pandemii care a afectat toate statele lumii și care a declanșat o criză economică profundă. În aceste condiții speciale, relațiile de putere dintre actorii globali sunt perturbate, fapt care sporește volatilitatea și impredictibilitatea, deja accentuate, ale mediului de securitate internațional.

România a trebuit să facă față într-un timp scurt acestei pandemii, iar perspectiva unei evoluții ciclice a virusului obligă statul român să continue măsurile pentru a crește capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului educațional, a asigurării serviciilor publice și mai ales în ceea ce privește creșterea rezilienței economice.

  • Noua Strategie oferă răspunsuri la întrebările esențiale privind obiectivele noastre naționale prioritare pentru asigurarea securității României și a cetățenilor săi și arată ce avem de făcut pentru a le atinge. Politicile publice din domeniul securității naționale vor fi concepute și implementate având ca beneficiar final cetățeanul, pentru că fiecare român trebuie să simtă că trăiește într-un mediu sigur și să aibă încredere că instituțiile îl apără și îl protejează.

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 operează cu același concept de securitate națională extinsă, introdus și definit în precedentul document. Pe lângă apărarea armată, înțeleasă în dublă calitate, de apărare națională și apărare colectivă, Strategia vizează și alte dimensiuni precum politica externă, ordinea publică, educația, sănătatea, economia, mediul, securitatea energetică sau securitatea cibernetică.

Am gândit această Strategie ca pe un instrument care fundamentează o viziune și o direcție în materie de securitate națională privind deopotrivă cetățeanul, societatea în ansamblul său și instituțiile statului.

  • România este un stat care trebuie să își apere cetățenii oriunde s-ar afla ei, care le asigură securitatea, care le respectă drepturile și pune instituțiile publice în serviciul lor. Este, totodată, țara care își apără valorile, interesele, simbolurile, dar și bunurile naționale și resursele naturale. Este o țară care știe să-și protejeze patrimoniul, domeniile de excelență și care are ca priorități educația, sănătatea și siguranța cetățeanului. Nu în ultimul rând, România este un stat care contribuie la menținerea securității colective, alături de partenerii ei, și la promovarea democrației și libertății.

Toate acestea presupun continuitate în angajamente și predictibilitate în acțiuni. În această construcție, este evident că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și Uniunea Europeană sunt reafirmați ca piloni ai politicii noastre externe și de securitate.

Strategia Națională de Securitate pentru următorii patru ani implică o nouă abordare și propune un management al problematicii de securitate națională cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților.

Este o abordare determinată de schimbarea de paradigmă de la nivel global și care ține cont de evoluțiile din regiune, de deteriorarea relațiilor dintre NATO și Federația Rusă, de proliferarea terorismului, de amenințările hibride și cele cibernetice, dar și de alte tipuri de provocări.

  • De asemenea, ca element de noutate, Strategia se raportează la un concept multi-dimensional al securității, bazat pe relația securitate – prosperitate – stat de drept – democrație – identitate, echilibrul dintre stat și individ ca beneficiari ai securității naționale. Siguranța cetățeanului rămâne, în mod evident, un element cheie al abordării, statul având datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Pe cale de consecință, gestionarea securității presupune și participarea societății civile.

Tocmai de aceea, Strategia încurajează colaborarea și coordonarea inter-instituțională mai eficientă, inclusiv prin constituirea unui Grup de Reflecție Strategică, astfel încât schimbările din mediul internațional să fie analizate și evaluate într-un cadru comun.

Noua Strategie Națională de Apărare a Țării se bazează pe o diagnoză clară a statului român și a instituțiilor sale publice. Doar cunoscând în profunzime starea societății românești, pot fi corect identificate interesele și obiectivele noastre naționale de securitate, pot fi bine definite amenințările, riscurile și vulnerabilitățile din perspectiva securității naționale și pot fi stabilite direcțiile de acțiune.

  • În cadrul Strategiei, am acordat un rol central colaborării public-privat, cetățean-comunitate și civil-militar, pentru că parteneriatul cu românii și cu societatea, în ansamblu, este de fapt cea mai puternică armă pentru a consolida capacitatea de a rezista în fața noilor tipuri de amenințări, care vin inclusiv pe fondul evoluțiilor tehnologice. Responsabilitatea pentru a face față noilor tipuri de atacuri subtile și subversive se află la intersecția sferei sociale și individuale cu sfera instituțională publică și cu cea privată.

Rămâne un obiectiv prioritar modernizarea cadrului legislativ, care trebuie să fie unul coerent și aplicat, capabil să consolideze cultura de securitate în interiorul societății noastre și să facă posibilă adaptarea la noile provocări a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale.

Fără o armată puternică, un stat nu are credibilitate internațională și strategică. Resursele importante destinate înzestrării Armatei României fac posibilă realizarea capabilităților de apărare națională în cadrul sistemului de apărare colectivă a NATO și, în același timp, programele multianuale coerente pot oferi industriei românești șanse de relansare, în special prin cooperare industrială cu firmele de profil ale aliaților noștri”, a declarat Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare