Preşedintele Iohannis a subliniat, la reuniunea Consiliului European, că, din perspectiva României, importanţa urmăririi unor interese comune şi obiective clare, la nivelul Uniunii, cu o abordare unitară şi coordonată în relaţia cu Federaţia Rusă, precum şi rolul comunicării strategice în ansamblul eforturilor UE.
Iohannis a arătat elementele cheie în ceea ce priveşte gestionarea relaţiilor cu Federaţia Rusă sunt cele cinci principii agreate de Uniune, solidaritatea UE şi cooperarea cu partenerii cu poziţii similare, precum şi continuarea şi intensificarea sprijinului pentru partenerii din Vecinătatea Estică, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat gestionarea pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică, problematica migraţiei, relaţiile Uniunii Europene cu Turcia şi cu Federaţia Rusă, precum şi alte aspecte de actualitate ale agendei externe a Uniunii. În urma discuţiilor liderilor europeni, au fost adoptate concluzii.
Cu referire la relaţiile cu Federaţia Rusă, şefii de stat şi de guvern au reiterat angajamentul pentru o abordare unitară, strategică şi pe termen lung pe baza celor cinci principii directoare în politica UE faţă de Rusia. În acest sens, liderii au invitat Consiliul, Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant să continue implementarea deplină a acestora, cu o atenţie deosebită acordată intereselor şi valorilor Uniunii. În document este exprimată aşteptarea unui angajament politic constructiv din partea Rusiei, precum şi renunţarea la acţiunile ostile statelor membre ale Uniunii sau statelor terţe. Liderii europeni au solicitat Rusiei respectarea prevederilor Acordurilor de la Minsk, ca o condiţie cheie pentru orice schimbare substanţială a atitudinii UE.
Liderii europeni au evidenţiat importanţa unui răspuns ferm şi coordonat al UE şi statelor membre faţă de orice activitate malignă, ilegală şi disruptivă din partea Rusiei, cu luarea în considerare a tuturor instrumentelor de care UE dispune şi asigurarea coordonării cu partenerii. În acest scop, liderii europeni au invitat Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant să prezinte opţiuni privind măsuri restrictive adiţionale, inclusiv sancţiuni de natură economică. Prin concluziile adoptate, liderii europeni au subliniat necesitatea consolidării cooperării cu statele din Vecinătatea Estică, inclusiv la nivelul contactelor inter-umane.
În acelaşi timp, Consiliul European a reiterat deschiderea UE pentru o angajare selectivă cu Rusia în domeniile de interes pentru UE şi a invitat Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant să elaboreze opţiuni concrete, inclusiv condiţionalităţi şi pârghii în acest sens, pe teme precum clima şi mediul, sănătatea, unele dosare de politică externă şi de securitate, respectiv aspecte multilaterale precum Acordul nuclear iranian, Siria şi Libia. Consiliul European va explora şi formatele şi condiţionalităţile dialogului cu Rusia.
”În marja reuniunii Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, în cadrul căreia au discutat despre relațiile bilaterale româno-spaniole în contextul celebrării în cursul acestui an, a 140 de relații bilaterale. Cu acest prilej, ambii lideri au reafirmat interesul comun pentru consolidarea relației de Parteneriat Strategic dintre cele două state și evoluția proiectului european, în contextul post pandemie COVID-19”, mai arată sursa citată.
Sursa: pressonline.ro