Iohannis, la ședința de Guvern: Școlile să treacă în online, angajaţii la telemuncă, magazinele închise la ora 21/ Campanie electorală cu restricții

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri ”mai ferme” pentru a controla extinderea pandemiei,  afirmând că şcolile vor trebui  să treacă în online, angajaţii la telemuncă, magazinele să fie închise la ora 21, iar circulaţia pe timp de noapte să fie restricţionată.  

”(…) Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mica, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la ședința de Guvern.

Klaus Iohannis a afirmat  că votul va fi posibil în ”condiții foarte speciale”.

”Da, vrem ca românii să îşi continue viaţa cât de mult se poate apropiat de o viaţă normală, doar că nu suntem în condiţii normale, suntem în condiţii de pandemie şi nu putem face abstracţie de acest lucru. Invit guvernul să organizeze alegerile în cele mai bune condiţii. În acelaşi timp începe Campania electorală. Va fi în condiţii foarte speciale şi urmează curând votul. Este posibil. Am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puţin timp”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a afirmat că alegerile vor fi organizate pentru că ”democrația nu trebuie să fie pusă în paranteză”.

”Există multe discuţii în spaţiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar – democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puţine ore în SUA. Acolo să ne uităm – la democraţiile consolidate cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În SUA au avut loc alegeri în condiţiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi şi totuşi ele s-au organizat şi au avut prezenţă record”, a adăugat Klaus Iohannis.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare