Iohannis – nou atac la PSD: Moţiunea de cenzură, neavenită într-o ţară cuprinsă de pandemie

Moţiunea de cenzură a PSD este neavenită într-o ţară cuprinsă de pandemie, a afirmat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.

„Această moţiune de cenzură mi se pare neavenită din motive foarte simple şi clare. Dacă ţara este cuprinsă de o epidemie şi suntem în criză economică nu vii din opoziţie să depui moţiune de cenzură. Asta arată doar că acest partid care a depus moţiunea – PSD – nu este doar cinic, asta am mai stabilit când au tras de timp cu aprobarea legii carantinei, deci nu este numai cinic, este şi iresponsabil. Nu poţi să vii în plină pandemie şi criză economică să dai jos Guvernul numai aşa, să areţi propriilor alegători că mai eşti acolo, fiindcă despre asta vorbim. PSD vrea să arate că mai este acolo. Nu are soluţii pentru România. PSD nu are soluţii pentru români. PSD caută, probabil, soluţii pentru baronii care se simt deconectaţi de resursele publice şi probabil suferă. Deci este neavenită”, a declarat Iohannis într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că există dubii în spaţiul public cu privire la constituţionalitatea acestui demers.

“Nu s-a depus niciodată în vacanţă parlamentară, într-o sesiune extraordinară, o moţiune de cenzură. Sunt specialişti care susţin că este discutabil, sunt alţii care spun că este fezabil. După părerea mea aici avem o temă care trebuie clarificată. După părerea mea, încă o dată, moţiunea este clar neavenită. Vom vedea dacă este neconstituţională sau nu”, a spus preşedintele.

Despre trecerea din sesiunea extraordinară în sesiunea ordinară, Iohannis a arătat că specialiştii vor trebui să analizeze constituţionalitatea şi legalitatea unui astfel de demers.

“Ce se întâmplă după moţiune vom discuta, evident, după ce se dezbate, se discută, eventual se votează această moţiune. După părerea mea, este un gest politic iresponsabil, de uz intern pentru PSD. (…) Această moţiune, după părerea mea, este neavenită şi arată că PSD, marele partid parlamentar PSD, este şi cinic, şi iresponsabil, fiindcă depune moţiune de cenzură în plină epidemie, în criză economică şi, culmea, în vacanţa parlamentară”, a mai spus preşedintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare