Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu doreşte revenirea la starea de urgenţă.
„Nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă. (…) Închiderea şcolii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranţă în şcoli. Sigur, acolo unde, din nefericire, în şcoală apar cazuri de boală nu există alternativă, dar nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situaţii care sunt foarte greu de gestionat. Copiii trebuie să meargă la şcoală să înveţe”, a declarat Iohannis la Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit şefului statului, „ca să nu existe exagerări”, s-a convenit exact vineri să se lucreze la o metodologie destul de detaliată pentru a veni în sprijinul decidenţilor locali.