Ordonanţa privind contestaţia în anulare anunţată de ministrul Justiţiei este neconstituţională, iar PSD caută de când a venit la putere soluţii pentru politicienii lor cu probleme penale, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.
Întrebat cum comentează posibilitatea ca Executivul să adopte o ordonanță de urgență privind contestația în anulare, posibilitate criticată şi de către vicepreședintele Comisiei Europene, Iohannis a spus:
- „Nu știm exact ce-și imaginează ministrul justiției să scrie în acea ordonanță, dar, după părerea mea, dacă dorește să facă ceea ce a comunicat cât de cât public, chestiunea este cras neconstituțională. Există câteva principii care sunt respectate de toată lumea. La noi sunt ancorate în Constituție și unul dintre aceste principii, pe care se bazează de fapt toată construcția statului și unul dintre aceste principii pe care se bazează, de fapt, toată construcția statului și toată construcția statului de drept este că o lege acționează numai pentru viitor”.
Potrivit preşedintelui, legea nu poate să acționeze retroactiv, şi spune totodată că „PSD nu poate veni cu astfel de soluţii”.
„Vă imaginați dacă o lege ar putea să se aplice pentru trecut, atunci fiecare guvern ar veni și ar schimba întreg trecutul statului și atunci ar dispărea orice urmă de stabilitate, de predictibilitate. Pe scurt, PSD încearcă ceea ce încerca de când a venit la putere, să caute soluții pentru politicienii lor cu probleme penale, în frunte cu șeful lor de partid. Acest lucru nu se poate.
Deci, PSD nu poate să vină cu astfel de soluții, care sunt pur și simplu neavenite, neconstituționale, și faptul că se vehiculează în public astfel de idei arată că, de fapt, PSD-ului nu-i pasă de România, PSD-ului îi pasă de propriii politicieni cu problemele penale și caută soluţii pentru aceștia.
- Este regretabilă această evoluție, și am încă speranța că inclusiv ministrul justiției va mai citi un pic de Constituție și legislație, și vor renunța la un astfel de demers, care, după părerea mea, nu este posibil”, a arătat preşedintele.
Întrebat dacă liderii europeni i-au transmis îngrijorări vizavi de o astfel de ordonanță, Iohannis a arătat că „este o îngrijorare generală, din păcate, a liderilor europeni pentru soarta statului de drept în România”.
„Eu îmi doresc stat de drept, românii își doresc stat de drept, majoritatea politicienilor își doresc stat de drept, dar PSD dorește ceva special pentru propriii politicieni cu probleme penale. Aceasta este o mare problemă pe care o avem și sper să se rezolve”, a completat şeful statului.
Analiza celor două propuneri de miniştri continuă
Preşedintele a mai fost întrebat şi despre faptul că premierul Viorica Dăncilă i-a trimis pentru a treia oară aceleași propuneri de miniștri la Dezvoltare și Transporturi, de data aceasta și cu anumite document.
„Aceste documente sunt în analiza departamentului de specialitate la Administrația Prezidențială și, imediat ce voi reveni în țară, voi discuta și vom vedea ce ne-a trimis acolo doamna Prim-ministru și, într-un timp rezonabil, voi formula un răspuns la aceste propuneri”, a răspuns Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis a susţinut o conferinţă de presă la Aachen (Germania), declarații de presă la finalul ceremoniei de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german.
Referindu-se la acest subiect, el a arătat că nu avem o situație în care revine în prim-plan o discuție a cercurilor concentrice sau a Europei a celor două viteze, nu.
„Este vorba de un tratat bilateral, deci manifestarea de astăzi nu a fost una esențial de Uniune Europeană, dar a fost una pentru viitorul Europei, iar acest tratat bilateral de colaborare întărită este, și am spus-o și înainte, foarte bun pentru coeziunea, pentru integritatea proiectului european. Deci, nu cred că de aici se va reveni la acea discuție pe mai multe viteze”, a spus şeful statului.