Iohannis: Referendumul pentru modificarea Constituţiei e bine să aibă loc odată cu prezidenţialele; Voi candida din partea PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că ar fi bine ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să aibă loc odată cu alegerile prezidenţiale de anul viitor.

  • “După părerea mea, și am spus acest lucru, referendumul este bine să fie organizat fie împreună cu primul tur al prezidențialelor, fie împreună cu al doilea tur.

Sigur, s-au grăbit unii politicieni care au și boicotat acest referendum să ne spună că există cică o recomandare dată de Comisia de la Veneția să nu se organizeze alte forme de scrutin împreună cu alegerile. Țin să informez opinia publică că această recomandare nu există. Nu există o recomandare dată de Comisia de la Veneția pentru a evita suprapuneri. Deci, putem fără niciun fel de problemă să organizăm referendumul împreună cu prezidențialele. Și, ca o notă de subsol, ca să zic așa, este foarte curios că exact unii politicieni care sunt foarte nemulțumiți că vine GRECO și Comisia de la Veneția să ne dea lecții, folosește cică argumentul că de la Comisia de la Veneţia ni s-a spus să nu organizăm alegeri împreună cu referendumul. Iată un exemplu trist de abordare duplicitară din partea unor politicieni români”, a afirmat Iohannis.

El a reafirmat că va candida din partea PNL, aceasta fiind principal concluzie în urma întâlnirii pe care a avut-o marţi cu conducerea liberalilor.

„Concluziile au fost că voi candida, aşa cum am anunţat de anul trecut, pentru poziţia de preşedinte al României, pentru al doilea mandat, că PNL-ul îşi menţine, aşa cum a hotărât de anul trecut, că eu voi fi candidatul lor şi că vom colabora foarte bine, eficient şi în campanie şi că vom câştiga. Cu siguranţă vom avea acţiuni comune, de data aceasta este foarte clar, PNL-ul mă propune, eu sunt candidatul lor şi vom avea o abordare de campanie aşa cum se cuvine şi aşa cum se aşteaptă românii”, a detaliat preşedintele.

În opinia sa, candidatul Alianţei USR-PLUS va reprezenta o competiţie” în turul al doilea.

iohannis usr barna consultari„Să nu se aştepte cineva să am opinii despre contracandidaţii mei. Este dreptul lor constituţional, fiecare îşi alege candidatul şi intrăm cu toţii în competiţie. Fiecare va trebui să-şi facă campania proprie. Eu o să-mi fac doar mie campanie”, a susţinut Klaus Iohannis.

În ceea ce privelte numirea de către România a unui comisar European, Klaus Iohannis a arătat că aşteaptă de la Guvern propuneri în acest sens.

“Este bine să clarificăm un pic aceste chestiuni cu Comisarul. Cine îl numește și cum se procedează. Doamna prim-ministru m-a informat că doreşte să nominalizeze o persoană pentru comisar interimar, ceea ce s-a și întâmplat.

În continuare, însă, după validarea candidatei propuse pentru Președinția Comisiei, România va trebuie să desemneze o persoană pentru comisar european pentru un mandat întreg. Vreau să subliniez și să fie foarte clar: desemnarea și răspunderea pentru obţinerea unui portofoliu corespunzător aparține în totalitate Guvernului.

Așa funcționează lucrurile la noi. Guvernul desemnează și negociază poziția de comisar. Evident că am așteptarea legitimă să fiu informat în timp util despre persoana sau personale care sunt avute în vedere pentru această desemnare”, a explicat el.

În ceea ce priveşte ultimele rapoarte GRECO, potrivit preşedintelui, concluziile acestora, “publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern,  arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale”.

“Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii.

Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene.

Procesul de legiferare în România nu s-a îmbunătățit, consultările publice și transparența continuă să fie practici ignorate de actuala majoritate, constanta în activitatea Guvernului fiind adoptarea de ordonanțe de urgență în domenii importante. Asta constată GRECO în Rapoartele sale. (…) Solicit Guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției.”, a spus Iohannis.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare