Iohannis s-a întâlnit cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri,  la Palatul Cotroceni, pe Vicepreședintele Executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil de Pactul Verde European.

Discuția a fost centrată pe provocările privind implementarea Pactului Verde European, implicarea Uniunii Europene și, implicit, a României în combaterea schimbărilor climatice, educația privind schimbările climatice și mediul, precum şi provocarea majoră reprezentată de războiul din Ucraina și consecințele acestuia în mai multe domenii.

În cadrul întâlnirii cu înaltul oficial european, președintele Klaus Iohannis a evidențiat implicarea României în gestionarea efectelor războiului din Ucraina şi a accentuat nevoia menținerii în continuare a sprijinului european pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova, atât timp cât va fi necesar.

De asemenea, președintele României a accentuat faptul că țara noastră va continua să sprijine la nivel național, european și internațional acțiuni și politici menite să combată schimbările climatice și să îmbunătățească calitatea mediului.

În acest context, președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile României în ceea ce privește reducerea emisiilor poluante și poziția sa pentru menținerea unui mix energetic echilibrat care să maximizeze utilizarea surselor de energie indigene. În acest sens, Președintele României a accentuat importanţa şi rolul energiei nucleare și al gazelor naturale în asigurarea tranziției energetice verzi.

La rândul său, cicepreședintele Comisiei Europene i-a mulțumit Președintelui României pentru implicarea sa pe aceste teme de interes major, inclusiv în domeniul educației pentru mediu și climă, și promovarea unei abordări integrate la nivelul României în materie de tranziție verde.

Timmermans a subliniat totodată importanța utilizării de către România a tuturor instrumentelor  și a fondurilor europene, inclusiv PNRR și REPowerEU, pentru investiții în economia verde și asigurarea tranziției climatice.

Totodată, înaltul oficial european a exprimat aprecierea pentru rolul jucat de România și pentru sprijinul său acordat atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova.

Frans Timmermans a transmis și cu această ocazie sprijinul ferm al Comisiei Europene pentru aderarea României la Schengen.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare