Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei de COVID-19 şi trebuie să continuăm să respectăm cu strictețe măsurile de igienă şi de distanţare socială.
„Din păcate am depășit astăzi numărul de 10.000 de persoane infectate cu COVID 19 și avem o creștere semnificativă a cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei și trebuie să continuăm să respectăm, cu strictețe, aș spune aproape cu sfințenie, măsurile de igienă și de distanțare socială.
- Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilența, pentru că nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare a curbei infecției în țara noastră. De altfel, cele mai multe state se află încă în primele faze ale epidemiei, iar în țările care au fost afectate mai devreme, atenție, se observă o reapariție îngrijorătoare a cazurilor.
Dovezile medicale sugerează că cea mai mare parte a populației lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte ușor, chiar și în acele zone unde părea a fi ținută sub control. Toate acestea ne arată, o dată în plus, că eforturile naționale trebuie, în mod obligatoriu, dublate de un efort comun la nivel european pentru combaterea efectelor acestei pandemii”, a spus Iohannis.