Iohannis tot supărat și tot pe PSD: A promovat legi populiste, dăunătoare pentru bugetul României, între acestea fiind suspendarea plăţilor la credite şi utilităţi

Preşedintele Klaus Iohannis a ieși cu o declarație de presă, părând din nou supărat și tot pe PSD. Acesta a declarat joi că “PSD şi acoliţii săi” vor să scoată România de pe parcursul european, şi totodată că vor ca efortul de reconstrucţie al naţiunii să eşueze.

Iohannis a susţinut că, în perioada crizei create de pandemia de coronavirus, s-a văzut că “unii sunt responsabili şi curajoşi, alţii profitori şi populişti care fac doar promisiuni mincinoase şi crede că PSD trebuie lăsat cu o majoritate nesemnificativă în Parlament.”

Sunt unii care vor să se întoarcă la corupţie, la proasta guvernare, şi ineficienţă. Ei, adică PSD şi acoliţii săi, sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucţie al întregii naţiuni să eşueze Romania, la fel ca toate celelate state ale lumii, a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i proteja pe oamenii. (..)

Am văzut cu câtă satisfacţie au primit unii ieri decizia CCR privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgenţă. Este încă un semn de nepăsare, inconştienţă şi de neînţelegere a misiunii pe care o au. Pentru aceşti politicieni interesul politic este mai presus de oameni. (…) Pericolul epidemiei nu a trecut odată cu decizia CCR”, a spus Iohannis într-o declaraţie de presă.

El a mai susţinut că PSD a promovat legi populiste, dăunătoare pentru bugetul României, între acestea fiind suspendarea plăţilor la credite şi utilităţi, “legi scrise prost şi populist fără criterii clare de aplicare”.

CEDO acum două zile a dat o decizie care a arătat din nou tuturor care era agenda reală a PSD-iştilor pe care nu au abandanat-o nici acum”, a spus preşedintele.

Iohannis a acuzat PSD că doreşte în continuare să creeze presiune pe dosare, pentru a scăpa de urmăriri penale, şi a da amistii şi graţieri, că nu au abandonat obiectivul de a menţine controlul pe justiţie.

PSD vrea de asemenea să-şi salveze baronii, dând legi pentru aceştia, a mai spus preşedintele, care a exemplificat că “PSD-ul nou sau vechi” vrea să le permit printr-o lege aleşilor locali declarati incompatibili să candideze la primării sau pentru alte funcţii. “Ar fi fost avantajaţi aproximativ 1.000 de aleşi locali care au încălcat legea. (…) PSD a infestat cu persoane obediente până şi cele mai importante instituţii ale statului român”, a adăugat Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare