Iohannis, videoconferință cu prefecții pe tema gestionării pandemiei

Președintele Klaus Iohannis va avea joi, de la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, anunță Administrația prezidențială.

Vor fi prezenți și premierul Ludovic Orban, miniștrii Nelu Tătaru și Marcel Vela și secretarul de stat Raed Arafat.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea joi, 12 noiembrie a.c., ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de Prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a anunțat Administrația prezidențială.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare