Ion Iliescu apără ”Serviciul” care l-a păzit și-l atacă pe Dragnea: SPP nu aparţine unor politicieni cu mandate limitate

Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis un mesaj dur politicienilor care vor să subordoneze SPP, cu referire indirectă la preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

De Ziua Naţională a SPP, fostul şef de stat a transmis un mesaj în care subliniază că Serviciul de Protecţie şi Pază este în slujba statului român, nu în slujba unui lider politic sau a altuia cu mandate limitate, iar activitatea instituţiei nu trebuie şi nu are de ce să fie legată de ciclurile electorale.

Iliescu a amintit că SPP are deja o tradiţie şi a făcut, nu o dată, dovada capacităţii sale de a răspunde misiunilor care îi sunt încredinţate, atât în plan intern, cât şi în plan extern.

„Serviciul de Protecţie şi Pază este în slujba statului român, nu în slujba unui lider politic sau a altuia, care au mandate limitate. Activitatea sa nu trebuie, nu are de ce să fie legată de ciclurile electorale. SPP trebuie să îşi îndeplinească misiunile încredinţate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, organism colectiv de decizie, în care sunt reprezentaţi toţi cei care au responsabilităţi în domeniul siguranţei naţionale”, a spus Ion Iliescu.

sppEl a adăugat că SPP a evoluat, şi-a adaptat metodele şi mijloacele de pregătire a luptătorilor şi pe cele de operare la un mediu de securitate în schimbare, cu exigenţe sporite şi cu ameninţări mereu mai variate.

„În ceea ce mă priveşte, după experienţa pe care o am în relaţia cu instituţia, apreciez în mod special faptul că ea s-a comportat ireproşabil în toţi aceşti ani, îndeplinindu-şi sarcinile fixate prin lege cu profesionalism şi abnegaţie, indiferent de contextul politic sau social. Activitatea serviciului a fost apreciată şi de partenerii noştri, fie că este vorba de oaspeţi ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici şi ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecţia SPP. (…)Permiteți-mi să vă adresez felicitări și cele mai sincere urări de bine cu ocazia zilei Serviciului de Protecție și Pază!.”, a subliniat fostul şef de stat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare