Deputatul Ionel Dancă spune că împreună cu colegii săi din partidul Forța Dreptei a avertizat public marți că mai mult de 50% dintre jaloanele asumate prin PNRR nu sunt îndeplinite cu 2 zile înainte de termen.
„Multă lume se uita mirată la noi pentru că lor li se spunea altceva de la Guvern. Iată că dezastrul de la Fonduri Europene se confirmă la nicio zi după declarațiile noastre.
Și nu vorbim doar de PNRR. Și fondurile europene pentru cadrul financiar 2021-2027 sunt blocate pentru că Guvernul PSD-PNL nu este în stare să finalizeze Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană în acest an și se vor pierde banii cel puțin pentru doi ani.
Muntele de bani europeni de 80 miliarde Euro, negociat în 2020, în timpul Guvernului Orban, riscă să se prăbușească precum un castel de nisip din cauza prostiei și incompetenței celor din PSD și PNL.
Cel puțin o demisie la ministerul Fondurilor Europene ar fi mai mult decât necesară!”, a scris Dancă, pe Facebook.