Deputatul USR Ionuț Moșteanu a declarat că deputatul PSD Aurel Bălășoiu, exclus din Partidul Social Democrat, în urma unui scandal sexual, trebuie să ajungă în fața procurorilor, întrebându-l pe liderul PSD Marcel Ciolacu ce are de gând să facă.
”Astăzi un deputat PSD de Argeş, Aurel Bălăşoiu, a fost exclus din PSD după ce în presă au apărut imagini cu el întreţinând raporturi sexuale cu un minor. Degradarea morală a PSD e completă. Aceşti „socialişti” cu milioane de euro în conturi care se pretind marii apărători ai celor mai vulnerabili în timp ce îi fură, parlamentari care poartă un stindard al moralităţii în timp ce comit fapte abominabile”, a transmis Ionuț Moşteanu, pe Facebook.
Ionuț Moșteanu susține că ”deputatul PSD a fost exclus din partid, însă nu e suficient”.
”În PSD Argeş este al doilea astfel de caz în doar ultimele luni, după ce alt primar, Mihai Georgescu din Călineşti, şi-a folosit abuziv funcţia în scopuri sexuale. Şi să ne aducem aminte de Negoiţă. Ce s-a mai întâmplat cu dosarul „Sex cu minore”, în care era implicat? Poate ne spune Nicolae Bănicioiu, şi el audiat. Prea mult timp, PSD a tolerat astfel de cazuri. A permis şi încurajat astfel de practici prin închiderea ochilor. Marcel Ciolacu, ai de gând să faci ceva?”, a adăugat deputul USR.
”Deputatul PSD de Argeş trebuie să ajungă imediat în faţa procurorilor”, susține purtătorul de cuvânt al USR.
„Aici e vorba de un caz penal. Dacă nu îşi dă demisia, USR va vota de îndată ridicarea imunităţii parlamentare”, mai spune Moşteanu.
Conducerea PSD a anunțat, sâmbătă, excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu, precizând că se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare.
După anunţul PSD, imagini în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un băiat au fost publicate de Gândul.