Ionuţ Stroe, despre compensarea preţurilor carburanţilor: În condiţiile în care trei luni va funcţiona, ne gândim, de ce nu, să prelungim această măsură

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că guvernanţii se gândesc să prelungească măsura compensării preţurilor carburanţilor, dacă ea va funcţiona bine în cele trei luni. Stroe a subliniat că România are carburanţi ieftini, comparativ cu alte ţări europene, potrivit News.ro. 

Ionuţ Stroe a declarat, duminică seară, la Digi24, că este nevoie de măsuri de scurtă durată în contextul crizelor din această perioadă.
„Dacă cineva în lumea acesta ar fi putut să evalueze evoluţia preţurilor în contextul inflaţiei galopante, în contextul unui război care se derulează, în contextul embargoului de importuri asupra ţiţeiului şi multe alte crize suprapuse, lucrurile ar fi fost foarte simple. Din păcate, în momentul de faţă vorbim de scenarii de scurtă durată, de asta şi termenul de 3 luni de evaluare a acestei măsuri (compensarea carburanţilor – n.r.) şi în contextul în care ea recurge bine şi apreciem şi salutăm efortul pe care îl fac producătorii şi distribuitorii de carburanţi, pentru că este un efort comun, atât Guvernul, cât şi ei fac un efort, în condiţiile în care trei luni va funcţiona, ne gândim, de ce nu, să prelungim această măsură”, a declarat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a subliniat că în România se comercializează carburanţi la preţuri scăzute, comparativ cu alte state europene.
„Dacă nu, nimeni nu este rigid, nu este inflexibil, putem să analizăm şi alte propuneri care se fac şi bineînţeles să acomodăm această piaţă situaţiilor care se vor ivi. Eu mi-aş dori ca aceste crize să se termine, toţi ne dorim acest lucru. În momentul de faţă România se află pe locul doi al nivelului preţurilor de carburanţi, avem carburanţi ieftini, comparativ cu alte state care se confruntă cu crize mult mai accentuate”, a precizat Stroe.
Ionuţ Stroe a mai spus că această compensare cu 50 de bani este cea mai rapidă scădere a preţurilor la carburanţi, de pe o zi pe alta.
„Ştiu că aşteptările sunt mari, dar nimeni nu ar fi avut, în acest moment, o soluţie care să depăşească acest 50 de bani, care reprezintă ceva. Este cea mai rapidă şi acceptată scădere a preţurilor carburanţilor la pompă de pe o zi pe alta”, a completat Ionuţ Stroe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare