Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat marţi, pentru News.ro, după atacul lui Mihai Weber la ministrul Virgil Popescu, pe tema crizei din energie, că liberalii nu se ceartă pe Facebook cu nimeni şi nu dau replici prin postări, ci discută instituţional, faţă în faţă, în cadrul şedinţelor de coaliţie, iar în acest moment lucrează cu PSD la aceste soluţii care vor ieşi în câteva zile. Stroe mai arată că decizia compensării preţului în energie a aparţinut coaliţiei, nu PNL.
eacţia PNL a venit după ce, marţi dimineaţă deputatul PSD Mihai Weber a scris pe Facebook că românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei lui Virgil Popescu şi că, ţinând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va creşte consumul şi, prin urmare, vor creşte costurile atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici şi i-a cerut imperativ ministrului Energiei să se trezească şi să vină urgent cu soluţii care să oprească şi să descurajeze creşterea nejustificată a preţurilor la energie şi gaze
”Nu ne certăm pe Facebook cu nimeni, nu dăm replici prin postări, noi discutăm instituţional, faţă în faţă, în cadrul şedinţelor de coaliţie. Nu e cazul să comentăm mai mult declaraţiile colegului de la PSD, pentru că în acest moment lucrăm cu PSD la aceste soluţii care vor ieşi în câteva zile. Domnul Weber poate să viziteze site-ul ANRE, unde scrie foarte clar ce trebuie să facă această instituţie şi nu face. Nu o zicem noi, o zice legea”, a afirmat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a ţinut să precizeze că ”decizia compensării a aparţinut coaliţiei, nu PNL, aşa cum tot coaliţiei îi va aparţine ordonanţa care urmează să reiasă din lucrul grupului interministerial”.
”Deci cu cine se ceartă dl Weber mai exact? Nu ştim. Noi îl sfătuim să aibă răbdare, cu siguranţă îi vor da colegii de la PSD şi dumnealui să citească draftul ordonanţei”, spune Stroe.
Ionuţ Stroe mai menţionează că, ”în ceea ce priveşte ANRE, chiar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit ieri despre prerogativele ANRE şi despre faptul că este nemulţumit de prestaţia acestei instituţii”.
”Acum, ANRE are ocazia de a-şi face treaba, în cadrul acestui comitet, fiind singură instituţie care poate concepe şi emite decizii în materie de reglementare a pieţei de energie şi de concepere sau modificare a normelor de funcţionare a pieţei”, a mai explicat Ionuţ Stroe.