Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacţionat, duminică, la afirmaţia fostului ministru al Mediului de la UDMR Tanczos Barna, potrivit căreia, după alegeri, maghiarii din România ”vor fi mai aproape de autonomie”. ”Cu cât vor fi «mai aproape» de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare”, afirmă Stroe, care a cerut politicianului UDMR să respecte Constituţia, scrie news.ro.
”Înţeleg că fostul ministru al Mediului spune că e tot mai aproape de tema autonomiei. Las la o parte faptul că această temă, de mai bine de 30 de ani, nu a adus nimic bun în dezvoltarea relaţiilor interetnice din România, ba chiar a fost singura care a generat tensiuni. Nu mai iau în calcul nici faptul că ea a fost o temă pe baza căreia unii s-au permanentizat în funcţii parlamentare. Dar, pe fond, ea este pur şi simplu veşnica temă electorală a UDMR”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al PNL.
Acesta afirmă că alegerea este a UDMR.
”E alegerea dumnealor, dar eu pot să îl asigur de un lucru cert pe domnul Barna. Din punctul de vedere al PNL, cu cât vor fi «mai aproape» de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare despre care a vorbit la Tuşnad. Respectăm etnia maghiară din ţara noastră, aşa cum respectăm toate etniile care trăiesc pe teritoriul României şi aşteptăm ca şi domnul Tanczos Barna să respecte Constituţia României şi românii, în egală măsură”, a mai transmis Stroe.
Senatorul UDMR Tanczos Barna, fost ministru al Mediului din partea UDMR, a declarat la Băile Tuşnad că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la guvernare, după alegerile din acest an, iar maghiarii din România vor fi mai aproape de autonomie.
„Da, vom fi cu siguranţă mai aproape de autonomie, pentru că autodeterminarea nu este un lucru de care să ne ferim sau de care să fugim, este o practică europeană, este o practică care are deja istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene”, a mai declarat Tanczos Barna.