Ionuţ Stroe: Nu suntem atât de proşti încât să înghiţim pastila otrăvită a Austriei

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat că politicienii nu sunt ”atât de proşti încât să înghită pastila otrăvită a Austriei şi să arunce vina din stânga în dreapta”, afirmândcă România îndeplinea toate criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen.

„Intrarea în Schengen se poate decide doar în JAI. Lucrurile sunt oarecum proaste pentru a indica un calendar pe care am putea să-l fixăm. Cât priveşte Consiliul European, acolo discuţiile informale pot ajuta pe zona dosarului migraţiei, a problemelor austriece. Şi în felul acesta, avansând această nemulţumire a Austriei în raport cu România am putea spera că presiunea acestor parteneri ar fi suficient de convingătoare ca să accepte o soluţie rezonabilă şi să nu mai condiţioneze România în acest fel. Acum ce urmează, evident, în zona diplomatică, în zona guvernamentală, să găsim acele argumente şi acţiuni care să anuleze acest şantaj absurd al Austriei. Singurul loc unde putem să avem un vot apropo de perspectiva asta a unei noi încercări de succes de data asta pentru a intra în Schengen este într-o şedinţă ordinară sau extraordinară a Consiliului JAI”, a declarat Ionuţ Stroe, la Antena 3.

Stroe a afirmat că România a îndeplinit criteriile de aderare la Schengen şi a adăugat că nu crede că suntem „atât de proşti să înghiţăm pastila otrăvită a Austriei”.

„Noi ne-am achitat cu succes de toate avantajele, informaţiile(…) ni s-au recunoscut realizările. În momentul de faţă nu cred că suntem atât de proşti încât să înghiţim pastila otrăvită a Austriei şi să aruncăm vina din stânga în dreapta”, a mai spus deputatul PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare