Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a scris, pe Facebook, că în urma discuției cu Ministrul Afacerilor Externe, de la Parlament, a salutat eforturile diplomatice intensive desfășurate de România în privința situației de securitate de la granița Ucrainei și din zona extinsă a Mării Negre.
“Este un efort solid și un tur de forță realizat în ultimele luni la nivelul Președintelui Klaus Iohannis, al MAE și al altor instituții ale statului român, chiar dacă nu întotdeauna într-un mod foarte vizibil pentru publicul larg.
Toate acestea ne permit să spunem, astăzi, că România are cele mai bune garanții de securitate din istoria sa, iar românii sunt în siguranță. România este protejată în fața riscurilor militare.
Iată că înțelegem poate mai bine acum importanța apartenenței active la NATO, a coordonării în cadrul parteneriatului strategic cu SUA și a unei colaborări intense cu celelalte state ale Uniunii Europene.
România este NATO și garanțiile de securitate oferite de articolul 5 al Tratatului sunt o realitate palpabilă și sunt validate chiar în aceste zile de o mobilizare probabil fără precedent, diplomatică dar și în termeni militari. Vizita recentă a secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, la baza Mihail Kogălniceanu și întâlnirea bilaterală cu președintele Klaus Iohannis sunt o confirmare a acestei mobilizări.
În ceea ce privește Ucraina, aș vrea să subliniez și mesajul clar al României în susținerea integrității și suveranității statului vecin. Stabilitatea Ucrainei e importantă și pentru stabilitatea României.
În secolul 21, războiul și agresiunea militară nu mai trebuie permise, chiar și unei țări ca Rusia, și e necesar a fi descurajate. Iar acest lucru se poate realiza prin solidaritate euro-atlantică în jurul valorilor comune”, se arată pe pagina de Facebook a lui Ionut Stroe.