Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa face precizări după ce în spaţiul public au apărut joi imagini video cu cetăţeni care acuză un poliţist că ar fi agresat o tânără care a încercat să fugă după ce ar fi fost prinsă cu droguri.
Potrivit IPJ, lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 5 au fost sesizaţi de un bărbat, în ziua în curs, cu privire la faptul că mai multe persoane provoacă distrugeri apartamentului său.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat persoana care a apelat la 112, precum şi alte trei persoane aflate în locuinţă, respectiv o minoră, de 17 ani, şi doi tineri, de 22 de ani, respectiv 23 de ani. Nu au fost identificate distrugeri ale apartamentului”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Conform sursei menţionate, deoarece cei trei tineri ar fi fost incoerenţi în vorbire şi nu ar fi putut preciza motivul prezenţei lor în apartament, poliţiştii au efectuat controlul corporal asupra persoanelor de 22 şi 23 de ani, asupra uneia dintre ele fiind descoperită o substanţă susceptibilă a avea efecte psihoactive.
„Faţă de cele constatate, s-a luat măsură conducerii persoanelor la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor legale şi pentru efectuarea controlul corporal asupra minorei. În momentul introducerii în autospecială, minora a încercat sa fugă. Poliţiştii au pornit în urmărirea acesteia, fiind imobilizată după aproximativ 20 de metri. Astfel, din hanoracul purtat de aceasta ar fi căzut un grinder”, se mai spune în comunicat.
Cei trei tineri au fost conduşi la sediul Secţiei 5 Poliţie.
„În cauză, au fost sesizaţi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, urmând să fie sesizaţi şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa”, a informat IPJ Constanţa.
Sursa AGERPRES