Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat marţi că Iranul ‘nu este mânios pe europeni’ şi este pregătit să coopereze cu ţările care ‘nu urmează orbeşte’ Statele Unite, transmite AFP, informează Agerpres.
Într-un discurs rostit în oraşul sfânt Mashhad (nord-est) în prima zi a Noului An după calendarul persan, cea mai înaltă autoritate iraniană a criticat SUA, acuzându-le că au instigat mişcarea de contestare care a zguduit Iranul după moartea tinerei Mahsa Amini în septembrie.
‘Occidentalii au făcut presiuni pentru ca Iranul să fie izolat, dar s-a întâmplat invers. Relaţia noastră cu Occidentul a slăbit, dar legăturile noastre cu Asia s-au întărit cu 100%’ şi ‘stabilirea de relaţii solide cu America Latină şi Africa este de asemenea pe agenda noastră’, a declarat ayatollahul în faţa mai multor mii de persoane în sanctuarul imamului Reza.
‘Cu toate acestea, nu suntem mânioşi pe europeni şi suntem pregătiţi să lucrăm cu toate ţările europene care nu urmează orbeşte politicile americane’, a adăugat el.
În ultimele luni, ţările Uniunii Europene şi Marea Britanie au denunţat ‘reprimarea’ de către Teheran a protestelor izbucnite după decesul al 16 septembrie al tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, după ce fusese arestată de poliţia de moravuri, care o acuza de încălcarea codului vestimentar strict al Republicii islamice.
Potrivit autorităţilor, sute de persoane, printre care membri ai forţelor de securitate, au fost ucise în contextul manifestaţiilor, a căror amploare s-a redus în ultimele săptămâni.
La fel cum declarase în ianuarie, ayatollahul Khamenei a spus din nou că autorităţile au reuşit să ‘învingă complotul’ care a provocat ‘tulburările’ la care au participat ‘un mic număr de iranieni’.
‘Duşmanii’ Iranului vor ‘o schimbare de regim’ şi instalarea ‘unei democraţii înşelătoare de tip occidental’ pentru ‘a controla ţara’ şi ‘a-i jefui resursele’, a denunţat el.
Ayatollahul Khamenei a mai spus că nu există ‘nicio interferenţă’ a Iranului în conflictul din Ucraina, în timp ce unele state acuză Teheranul că susţine Rusia, mai ales prin furnizarea de drone.
‘Nu există nicio participare a noastră’ în acest război care ‘a fost iniţiat de Statele Unite’ şi de care ‘uzinele de armament profită cel mai mult’, a adăugat Khamenei.
sursa – AGERPRES