Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat joi că republica islamică va continua dezvoltarea de capacităţi nucleare paşnice pentru a-şi asigura independenţa, pe fondul negocierilor cu puterile internaţionale privind relansarea acordului nuclear din 2015, relatează Reuters, scrie Agerpres.
„Mai devreme sau mai târziu, vom avea nevoie de energie nucleară paşnică. Dacă nu continuăm (dezvoltarea acestor capacităţi), independenţa noastră va avea de suferit”, a subliniat Khamenei într-un discurs televizat.
Acesta a insistat că Iranul nu a încercat niciodată să se doteze cu arma atomică, aşa cum a fost acuzat de ceea ce el a numit drept „duşmanii” ţării.
Acordul din 2015, cunoscut şi ca JCPOA, încheiat în 2015 cu SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China, a oferit Iranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unei limitări drastice a programului său nuclear, plasat sub control strict al ONU, şi a unor garanţii care dovedesc că nu urmăreşte să obţină bomba atomică, aşa cum a susţinut de altfel întotdeauna.
Discuţiile privind dosarul nuclear iranian au fost reluate la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, după cinci luni de întrerupere, între Iran şi ţările care încă participă la acord, vizând reintegrarea Statelor Unite, care s-au retras sub Donald Trump din pact în 2018 şi au reintrodus sancţiunile economice împotriva Teheranului. Discuţiile urmăresc, de asemenea, să determine Iranul să îşi respecte angajamentele, întrucât Teheranul a anunţat la rândul său că se consideră eliberat de restricţiile impuse activităţilor sale nucleare, ca răspuns la măsurile americane.
„Eforturile diplomatice ale fraţilor noştri revoluţionari de a elimina sancţiunile sunt bune, dar principala sarcină este neutralizarea sancţiunilor”, a menţionat ghidul suprem în discursul său.
sursa: AGERPRES