Islanda va ridica vineri toate restricţiile anti-COVID-19 menţinute încă, inclusiv limita de 200 de persoane pentru reuniunile în interior şi programul redus pentru baruri, a anunţat miercuri Ministerul islandez al Sănătăţii, transmite Reuters, scrie Agerpres.
„Rezistenţa la scară largă a societăţii la COVID-19 reprezintă principala cale de ieşire din epidemie”, a arătat ministerul într-un comunicat în care citează autorităţile din domeniul bolilor infecţioase.
„Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie ca un număr cât mai mare posibil de oameni să se infecteze cu virusul, vaccinurile nefiind suficiente, chiar dacă oferă o bună protecţie împotriva îmbolnăvirii grave”, se adaugă în comunicat.
Vor fi ridicate şi toate restricţiile de la graniţe, precizează Ministerul Sănătăţii.
Totuşi, notează dpa, cei cu simptome sunt rugaţi să rămână acasă şi se recomandă în continuare purtarea măştii în apropierea persoanelor vulnerabile.
Islanda – stat insular nordic cu circa 368.000 de locuitori şi cea mai mică densitate a populaţiei din Europa – a înregistrat recent între 2.100 şi 2.800 de cazuri de infectare zilnice cu noul coronavirus, numărul total de infectări raportat de la debutul pandemiei, acum aproape doi ani, fiind de peste 115.000, cu 60 de decese atribuite COVID-19.
Şi Danemarca a anulat aproape toate restricţiile anticoronavirus la începutul lui februarie, urmată de Suedia şi Norvegia câteva zile mai târziu. Dintre alte ţări nordice, în Finlanda ultimele restricţii vor fi ridicate la 1 martie.
sursa: AGERPRES