Israelul prezintă SUA condiţii pentru încetarea războiului din Liban

Israelul a prezentat săptămâna trecută Statelor Unite un document cu condiţiile pentru o soluţie democratică de încheiere a războiului din Liban, a informat duminică site-ul de ştiri Axios, preluat de Reuters, citând ca surse patru oficiali – doi americani şi doi israelieni, conform Agerpres.

Israelul au cerut ca armata sa să poată recurge la „constrângere activă” pentru a împiedica reînarmarea grupării şiite libaneze Hezbollah şi reconstrucţia infrastructurii militare a acesteia din apropierea frontierei, a afirmat unul din oficialii israelieni.

De asemenea, israelienii vor ca forţele lor aeriene să beneficieze de libertate de acţiune în spaţiul aerian libanez, mai arată Axios.

Unul din oficialii americani a declarat pentru site-ul respectiv că acceptarea condiţiilor Israelului de către Liban şi comunitatea internaţională este foarte puţin probabilă.

Reuters nu a reuşit să contacteze imediat Casa Albă în afara programului normal de lucru, iar Departamentul de Stat de la Washington nu a răspuns rapid unei solicitări de a comenta. Nici reprezentanţele diplomatice ale Israelului şi Libanului în SUA nu au comentat imediat.

Conform Axios, reprezentantul special al preşedinţiei americane Amos Hochstein urmează să discute luni la Beirut o soluţie diplomatică pentru conflict.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare