Autorităţile israeliene au anunţat marţi semnarea a două acorduri în valoare de un miliard de şekeli (aproximativ 260 de milioane de euro – n.r.) pentru promovarea producţiei locale de muniţie şi materii prime pentru industria militară, informează EFE, potrivit Agerpres.
Ambele acorduri au fost semnate cu compania israeliană de tehnologie militară Elbit, cu sediul în oraşul Haifa.
Primul acord prevede că Elbit „va furniza Ministerului Apărării israelian mii de muniţii aeriene grele”, potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi.
Al doilea prevede construirea unei uzine naţionale pentru producerea materiilor prime energetice necesare industriei militare a ţării.
De la izbucnirea războiului din Fâşia Gaza, în octombrie 2023, autorităţile israeliene au impulsionat industria militară locală pentru a încerca să reducă dependenţa ţării faţă de Statele Unite, principalul său furnizor de arme şi muniţii.
Washingtonul chiar a ameninţat Israelul cu reducerea acestor livrări în cazul în care condiţiile umanitare din Gaza nu se îmbunătăţesc şi a suspendat un transport de muniţii grele în mai 2024 de teamă că acestea ar putea fi folosite împotriva civililor.
„Ambele acorduri vor asigura capacitatea suverană de a produce bombe şi muniţii de toate tipurile”, a declarat directorul general în Ministerul Apărării israelian, Eyal Zamir, citat de comunicatul de presă.
Oficialul israelian a explicat că o creştere a capacităţilor naţionale a început înainte de război, dar „s-a accelerat” după 7 octombrie 2023.
Zamir a mai declarat că capacităţile iniţiale avute în vedere în cele două acorduri vor fi extinse până la obţinerea independenţei totale în ambele zone, o „lecţie centrală a războiului”.
sursa – AGERPRES