Pe 7 iunie, la Blaj, a început Conferința Internațională de Istorie a Comunismului dedicată comemorării a 75 de ani de la desființarea ilegală a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (BRU), scrie r3media.ro.
La eveniment a participat și controversatul istoric austriac Oliver Jens Schmitt, care a ținut o cuvântare de peste 15 minute.
Într-o limbă română pocită, austriacul a avut ca temă centrală poziția BRU în perioada interbelică și cea comunistă.
Întâmplător, desigur, austriacul Schmitt a deplâns faptul că BRU a nimerit, după 1918, într-un stat majoritar ortodox, față de perioada de ocupație austro-ungară, în care statul era dominat de catolici.
Acesta a spus chiar că regatul maghiar, anterior, era mai puțin „intruziv” în viața Bisericii, decât statul român unitar.
Schmitt a făcut o serie de alte afirmații stupefiante, dacă nu de-a dreptul absurde, printre care că dictatorul sovietic Stalin ar fi avut aliați în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și că ar fi beneficiat de sprijin „masiv” din România în implementarea comunismului.
Schmitt a mai spus că „BOR a manevrat mult mai spre Răsărit decât alte biserici ortodoxe”. Mai rău, austriacul a spus că omogenitatea etnică și religioasă a României de azi ar fi „rezultatul dictaturii comuniste în domeniul diversității confesionale”. Schmitt a mai zis că acest „plan” împotriva minorităților, ar fi fost inițiat în perioada interbelică, democrată. „Această dictatură nu a făcut decât să pună în aplicare ceea ce fusese stabilit deja, înainte de 1944”, a mai zis el.
De remarcat este că Schmitt a evitat să pronunțe numele întreg al Bisericii Ortodoxe Române, preferând prescurtarea BOR, deși în cazul greco-catolicilor a spus integral denumirea acestei instituții.
La fel, interesant este că în timp ce perora, lui Schmitt i-a murit microfonul.
Iată afirmațiile lui Schmitt, la finalul cărora cei prezenți în sală, în frunte cu ierarhia greco-catolică, au aplaudat:
„Escaladarea dintre stat, pe de-o parte și în spatele său, BOR și Biserica Greco-Catolică pe de altă parte, se datorează cu siguranță unor factori externi, mai precis, voinței Uniunii Sovietice staliniste, dar trebuie să o spunem foarte clar, succesul lui Stalin nu ar fi fost așa de răsunător fără sprijinul masiv pe care l-a primit în România, însăși.
Statul român a fost mult mai intervenționist față de biserici decât fusese statul maghiar. Bineînțeles și statul maghiar a intervenit, dar și teologi ortodocși au recunoscut cât de mari erau libertățile religioase în fostul regat maghiar.
Poziția Bisericii Greco Catolice într-un stat dominat de catolici a fost mai bună decât în statul român de după 1918.
„Integrarea eclesiastică a românilor spre Vest”.
Atacul comuniștilor, secondat de actori importanți ai BOR, a venit în 1948, Biserica Greco-Catolică a rămas în mare parte, singură.
Sentimentul anti-occidental din BOR era înrădăcinat mult mai mult în Ardeal, decât în Moldova. Mitropolitul Nicolae Bălan a fost ani de zile un promotor al legionarismului și anti occidentalismului.
BOR a manevrat mult mai spre Răsărit decât alte biserici ortodoxe.
Stalin a beneficiat de puternicul ortodoxism de inspirație legionară din perioada interbelică. Elitele sale religioase, cel puțin parțial, doreau acest lucru (întoarcerea spre Răsărit)
Pactul dintre BOR și FSN au fost îndreptat împotriva acelor forțe care se aflau de cealaltă parte a baricadei cu patru decenii în urmă.
Această Românie de azi, mai confesională și mai omogenă decât a fost, este rezultatul dictaturii comuniste în domeniul diversității confesionale. Această dictatură nu a făcut decât să pună în aplicare ceea ce fusese stabilit deja, înainte de 1944.
Statul român nu s-a dovedit un partener, ci un adversar al BRU. Adversar care a cooperat cu rivalul istoric, BOR.”
Invitația lui Schmitt este cu atât mai semnificativă cu cât austriacul vine după o serie de critici foarte dure, atât din partea Bisericii Ortodoxe Române, cât și a multor intelectuali laici, pentru ultimul său volum: „Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023”
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, profesorul Paul Aligică la sociologul Mirel Bănică sau istoricul Mircea Abrudan au criticat volumul.
Șeful Arhivelor Patriarhiei Române a spus că opera lui Schmitt „nu este doar neștiințifică, ci chiar antiștiințifică, parcă e scrisă de un procuror”.
