ISU Iași: 45 de bombe de aruncător, datând din Al Doilea Război Mondial, descoperite de pirotehnişti într-o pădure din zona comunei Bârnova

Un număr de 45 de bombe de aruncător, datând din Al Doilea Război Mondial, au fost descoperite de pirotehnişti într-o pădure din zona comunei Bârnova, informează ISU Iaşi.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de ISU Iaşi, bombele au fost descoperite în urma asanării unei suprafeţe 500 de mp. Două elemente de muniţie au fost găsite de doi cetăţeni care se plimbau prin pădurea din localitatea Păun, zona Releu Bucium, comuna Bârnova. Ulterior, la locul intervenţiei a acţionat echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi.

Este vorba de muniţie din Al Doilea Război Mondial, rămasă neexplodată sau nedezactivată.

„Echipa pirotehnică a luat măsură protejării zonei, iar echipaje ale poliţiei asigură perimetrul”, precizează sursa citată.

Dintre cele 45 de bombe de aruncător, una este de calibru 80 mm, iar restul de 44 – de calibru 60 mm.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare