IT-iștii români au cele mai mici salarii din regiune / Bulgaria oferă salarii mai mari decât România

Angajaţii din sectorul IT care lucrează în România au cele mai mici salarii comparativ cu specialiştii din acest domeniu care activează în alte ţări din regiunea Europei de Est, potrivit rezultatelor unei analize realizate de eJobs.ro şi publicate marţi.

Cele mai mari salarii din regiune pentru cei care lucrează în IT le încasează specialiştii din Estonia, a căror medie salarială netă este de 1.567 de euro pe lună, potrivit Paylab. Aceştia sunt urmaţi de IT-ştii din Slovenia, cu 1.341 de euro lunar, de cei din Cehia, cu 1.289 de euro, şi de cei din Slovacia, care câştigă, în medie, 1.159 de euro lunar. Ungaria închide lista ţărilor cu un salariu de peste 1000 de euro, înregistrând o medie netă de 1010 lei/lună.

Mai puţin de 1.000 de euro lunar mai câştigă doar specialiştii IT din Croaţia (990 de euro) şi cei din Serbia (816 euro), menţionează eJobs.

Bulgaria oferă salarii mai mari decât România în industria IT

Directorul eJobs România, Bogdan Badea, a remarcat faptul că Bulgaria depăşeşte România la acest capitol.

 

bulgaria„Interesant este faptul că Bulgaria ne depăşeşte sensibil, cu un salariu mediu net de 1.027 de euro pentru industria IT, în condiţiile în care, în general, aceasta era una dintre puţinele ţări cu salarii mai mici decât ale noastre”, a comentat reprezentantul eJobs.

„IT-ul este, fără îndoială, unul dintre cele mai fierbinţi domenii ale ultimilor ani. Nu doar din perspectiva numărului tot mai mare de opţiuni pe care le au candidaţii, ci şi datorită faptului că IT-ştii au devenit şi cel mai bine plătiţi angajaţi din România, depăşind domenii care în mod tradiţional erau recunoscute pentru salariile mari pe care le ofereau. Mă refer aici la banking, avocatură sau servicii financiare. Cu toate acestea, IT-ştii români câştigă mai puţin decât colegii lor din alte ţări din regiune, diferenţele fiind, în unele cazuri de la simplu la dublu, cum este cazul Estoniei, spre exemplu, unde salariul mediu net al unui IT-ist este de 1.567 de euro„, a precizat Bogdan Badea.

Numărul tot mai mare de joburi în IT, perspectivele de avansare rapidă, dar şi pachetele salariale şi extrasalariale sunt principalele motive pentru care acest domeniu a intrat, în ultimii doi ani, pe primele locuri în topul celor care strâng, de la lună la lună, cel mai mare număr de aplicaţii din partea candidaţilor, se menţionează în comunicatul transmis de eJobs. Astfel, în prima jumătate a anului 2019 au fost înregistrate peste 500.000 de aplicări pentru joburile din IT, potrivit sursei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare