Italia, luată cu asalt de peste 1.000 de migranți veniți pe mare

Peste 1.000 de migranți au debarcat în Italia în ultimele ore, iar alte sute de migranți salvați de nave umanitare așteaptă un port de refugiu, au anunțat duminică ONG-urile și autoritățile italiene, potrivit BFM TV.

Peste 600 de persoane care încercau să traverseze Marea Mediterană într-o barcă de pescuit în derivă au fost salvate sâmbătă de o navă comercială și de paza de coastă în largul coastelor Calabriei, în sudul extrem al Italiei.

Aceștia au fost debarcați în mai multe porturi din Sicilia. De asemenea, autoritățile au recuperat cinci cadavre de migranți care au murit la bord în circumstanțe care nu sunt încă cunoscute.

Pe insula Lampedusa, aproximativ 522 de persoane din Afganistan, Pakistan, Sudan, Etiopia și Somalia, în special, au sosit sâmbătă seara la bordul a 15 ambarcațiuni diferite din Tunisia și Libia.

Potrivit presei italiene, centrul de primire de pe această mică stâncă mai aproape de Africa decât de Italia este depășit. Cu o capacitate de 250-300 de persoane, acesta găzduiește în prezent 1.200 de persoane, potrivit agenției Ansa.

34.000 de persoane au ajuns pe mare de la începutul anului

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare