ITM Gorj, peste 200 de controale la angajatorii din judeţ. Au aplicat sancţiuni în valoare de aproximativ 600.000 de lei

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat, pe parcursul lunii octombrie, peste 200 de controale la angajatorii din judeţ şi au aplicat sancţiuni în valoare de aproximativ 600.000 de lei în urma neregulilor depistate, informează, miercuri, instituţia.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Gorj, în luna octombrie, inspectorii de muncă au verificat 210 angajatori, 147 de controale având ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 63 securitatea şi sănătatea în muncă.

În urma acţiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în cuantum de 578.500 de lei, din care 110.000 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă şi 468.500 de lei pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă. Au fost dispuse 456 măsuri de intrare în legalitate.

„Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat, în perioada menţionată, 2 persoane prestând muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare de 30.000 de lei. Un angajator cu sediul social în comuna Bălăneşti a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 de lei pentru neprezentarea la data, ora şi locul stabilite de către inspectorii de muncă în urma înştiinţărilor comunicate acestuia, pentru finalizarea controalelor în domeniile relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare