ITPF Sighetu Marmaţiei: Ţigarete în valoare de 87.750 lei confiscate; un autoturism indisponibilizat

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare 87.750 lei, iar un autoturism de 9.000 lei, cu număr de înmatriculare specific Cehiei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea cercetărilor.

La data de 8 martie, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

”Astfel, în jurul orei 20,00, colegii noştri au observat pe direcţia localităţii Sighetu Marmaţiei mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la malul râului Tisa spre un autoturism parcat în zonă. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, abandonând coletele în autoturism şi au fugit spre teritoriul ucrainean, aruncându-se în apa râului Tisa. În cel mai scurt timp, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului”, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Totodată, poliţiştii au observat că una dintre persoane s-a oprit pe o insulă mică din mijlocul râului Tisa şi, pentru a fi adusă în siguranţa la mal, a fost solicitat un echipaj din cadrul ISU Maramureş care a intervenit cu o barcă pneumatică.

”În momentul în care echipajul de salvare a pornit de la mal spre persoana respectivă, aceasta a sărit în apa râului Tisa. În continuare s-au dispus măsuri specifice de monitorizare a râului şi a zonei în vederea depistării persoanelor care au fugit de la faţa locului”, precizează sursa citată.

Pe malul românesc, poliţiştii de frontieră au descoperit autoturismul abandonat în care se aflau 15 baxuri cu ţigarete de provenienţă ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul instituţiei, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii celor 15 baxuri cu ţigări, s-a constatat că acestea conţin 7.500 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Totodată, autoturismul abandonat, cu număr de înmatriculare specific Cehiei, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea cercetărilor.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare