Iulian Cristache, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți: Cei care, cel puțin la nivel declarativ, spuneți că doriți chiar și amânarea anului școlar, vă recomand ca… în semn de solidaritate cu profesorii… să vă lăsați „repetenți” copiii un an de zile

Iulian Cristache, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți afirmă vineri că cei care, cel puțin la nivel declarativ, spun că doresc chiar și amânarea anului școlar, le recomandă ca… în semn de solidaritate cu profesorii… să își lase „repetenți” copiii un an de zile. În acest moment, copiii devin monedă de negociere, e foarte ușor de văzut, spune reprezentantul părinților. 
”Răspund celor care spun că toți părinți vor amânarea examenelor sau repetarea anului.
Sunt zeci/sute de mesaje primite. Sunt oameni care nu au timp să incite, care nu pierd timpul pe fb, care nu sunt selectați la emisiuni.
Cei care, cel puțin la nivel declarativ, spuneți că doriți chiar și amânarea anului școlar, vă recomand ca… în semn de solidaritate cu profesorii… să vă lăsați „repetenți” copiii un an de zile. Să vedem câți elevi vă vor asculta.
Vă hrăniți cu manipulări? Chiar vreți să vă cred că sunteți în stare să pierdeți un an din viața copiilor?
În acest moment, copiii devin monedă de negociere, e foarte ușor de văzut.
Nimeni nu spune că salarizarea dvs. este una corespunzătoare. Nimeni!
Cu toții vrem să avem profesori mulțumiți și demni, dar nu pe spatele copiilor noștri.
Referitor la cererile sindicatelor.
Domnilor/doamnelor… ați primit ce ați solicitat la prima întâlnire. Vreți să ne mințim?
Că nu vă mulțumește, că nu mai aveți încredere… e cu totul altceva.
Și încă ceva:
Nu știți să negociați, o faceți în forță și neprincipial.
P.S. Lăsați aici numele și prenumele, mă refer la cei care vreți „repetenția”. Vreți?
Verificăm după ce greva încetează”, spune Iulian Cristache.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare