În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu (Ecopolitic) a analizat situația politică din Republica Moldova înaintea alegerilor prezidențiale de duminica viitoare, cu implicarea publică a SUA care a emis de la Casa Albă mesaje de pericol rusesc, scrie solidnews.ro.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a acuzat aseară Rusia că a cheltuit și va mai cheltui bani mulți pentru a influența alegerile din Republica Moldova, ce vor avea loc pe data de 20 octombrie. Moscova nu a negat acuzațiile ce i-au fost aduse. Implicarea României în Republica Moldova este deja oficială din septembrie 2016. Prin decizia CSAT, s-a format atunci un grup de lucru, compus din MAE, SRI, SIE și Administrația Prezidențială, însărcinat să se ocupe de Republica Moldova. În decursul ultimilor ani, România a pus la dispoziția moldovenilor un cont deschis, cu 100 de milioane de euro. Cu acordul americanilor și al UE, România și-a cheltuit resursele pentru a sprijini Republica Moldova.
„Eu consider că ce se întâmplă acum în Republica Moldova, cu acest referendum pro-UE și coroborat cu alegerile prezidențiale, va genera o luptă pe care România o va duce împotriva unei influențe ucrainene. Toate mesajele care au legătură cu implicarea Rusiei în Republica Moldova vin prin dezvăluirile sau informările transmise prin canalul Kiev. Dacă România nu este atentă la Ucraina, ar putea pierde Republica Moldova”, a explicat jurnalistul Iulian Ionescu. Lupta pentru Moldova se duce în plan declarativ și financiar între SUA și Rusia, dar adevărata luptă de influență se dă între România și Ucraina.
În Moldova, edilii știu că depind foarte mult de România. Localitățile sărace depind de finanțările externe, iar ca să poată accesa fondurile europene, au nevoie de înfrățiri cu localități din România. În contextul alegerilor din Moldova, e foarte suspectă tăcerea Rusiei și disperarea americanilor. Referendumul o va avantaja în mod clar pe Maia Sandu și vine ca o justificare publică a unei eventuale fraude. Statul Paralel din Moldova se va impune și va preveni apariția unor incidente neașteptate.