Jandarmeria Bucureşti este în căutarea persoanei care l-a lovit pe Gelu Voican Voiculescu, urmând să identifice această persoană şi să efectueze procedurile legale în privinţa sa, potrivit unui comunicat de presa transmis, dupa ce Gelu Voican Voiculescu a fost agresat de un revolutionar.
„În legătură cu evenimentul de la Piața Universității, în care o persoană a fost agresată, facem următoarele precizări: Incidentul s-a produs in Piața Universității la o activitate de comemorare a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoana a fost lovită cu un obiect în zona capului. În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenția forțelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zona pe cel accidentat”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, Jandarmeria face demersuri în vederea identificării agresorului.
Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și omul de încredere al lui Ion Iliescu, a fost scos de jandarmi, sâmbătă, din mulţimea adunată în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a comemora 30 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce mai multe persoane l-au huiduit şi l-au agresat. Gelu Voican s-a ales cu capul spart.