Japonia: Ninsorile şi frigul au provocat cinci decese şi haos în transporturi

Ninsorile abundente şi valul de frig din Japonia au ucis cel puţin cinci persoane şi au perturbat considerabil transporturile din această ţară, informează joi DPA, explică Agerpres.

În anumite regiuni ale Japoniei, temperaturile au coborât până la valori record de -12 grade Celsius. Traficul rutier şi cel feroviar au fost grav afectate, iar multe drumuri sunt acoperite cu gheaţă.

Mii de persoane au fost nevoite să îşi petreacă noaptea de miercuri spre joi în compartimentele unor trenuri sau în staţii feroviare în prefecturile Kyoto şi Shiga din vestul ţării, în timp ce numeroşi conducători de automobile au rămas blocaţi pe artere rutiere principale din Japonia, au anunţat joi companiile mass-media locale.

De asemenea, sute de curse aeriene au trebuit anulate.

Japonia se confruntă în aceste zile cu cel mai geros episod de vreme rece din actualul sezon de iarnă. Autorităţile nipone au emis avertizări privind noi căderi de zăpadă şi inundaţii severe pentru locuitorii din zonele de coastă de la Marea Japoniei şi pentru cei care trăiesc în proximitatea ţărmurilor de la Oceanul Pacific.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare