Un paznic de la o grădină zoologică din Japonia a fost rănit mortal de un leu pe care încerca să-l momească cu mâncare pentru a-l face să se întoarcă în cuşca sa, a anunţat vineri poliţia, informează AFP, conform Agerpres.
Angajatul, în vârstă de 53 de ani, de la Tohoku Safari Park, un parc zoo din prefectura Fukushima (nord-estul Japoniei), a fost găsit joi inconştient şi cu gâtul însângerat în interiorul cuştii leului, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei locale.
Paznicul a încercat să atragă cu mâncare leul în cuşca sa, dar nu a încuiat o uşă care trebuia să îl separe de felină, a declarat Norichika Kumakubo, un responsabil al parcului, pentru presa locală, care a transmis condoleanţe rudelor victimei.
Grădina zoologică va rămâne închisă până când vor fi luate măsuri de precauţie suplimentare, a adăugat Kumakubo.
sursa – AGERPRES