„Jelim alături de voi”. Liderii lumii trimit mesaje de condoleanțe după asasinarea lui Shinzo Abe

De la Summitul G20, din Australia și SUA au sosit imediat mesaje de sprijin pentru familia lui Shinzo Abe și pentru poporul japonez după ce un bărbat a deschis focul, vineri dimineață, asupra fostului premier, la un miting electoral. După ore întregi de eforturi ale medicilor, a venit vestea că renumitul politician nu a mai putut fi salvat. Surse inclusiv din rândul forțelor de ordine au transmis inițial că Shinzo Abe nu prezenta semne vitale când a fost transportat la spital, transmit Știrile TVR. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe, în urma morţii fostului premier japonez Shinzo Abe, care în cursul dimineţii a fost victima unui asasinat. Şeful statului spune că acesta a fost un apărător puternic al democraţiei şi al multilateralismului şi, de asemenea, un prieten adevărat.

Și preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu s-a declarat, vineri, profund şocat de vestea privind asasinarea fostului premier al Japoniei, Shinzo Abe, despre care a spus că ”a fost un remarcabil om de stat şi un bun prieten al României”. ”Condamnăm cu fermitate atacul!”, mai spune Marcel Ciolacu în mesajul de pe Twitter.

Ce au transmis liderii lumii despre tragedia din Japonia

„Japonia pierde un mare prim-ministru, care și-a dedicat viața țării sale și care lucra pentru echilibrul lumii”, a subliniat Emmanuel Macron.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a rememorat pe Shinzo Abe drept „o persoană minunată” și a subliniat că lumea întreagă este șocată de crima lașă.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat că acest act de violență nu are nicio scuză și a transmis și el, la rândul său, condoleanțe familiei lui Shinzo Abe și poporului japonez.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis o scrisoare de condoleanțe familiei lui Shinzo Abe, în care îl numește „un om de stat extraordinar”.

Scrisoarea a fost adresată mamei și soției lui Shinzo Abe.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a transmis că este uluit și întristat de moartea lui Shinzo Abe și a subliniat că Germania este alături de Japonia.

Premierul Israelului, Yair Lapid, l-a descris pe Abe drept „unul dintre cei mai importanți lideri ai Japoniei moderne și un adevărat prieten al Israelului”.

Și președintele Israelului, Isaac Herzog, a transmis un comunicat în care s-a declarat îngrozit de uciderea fostului premier japonez.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a anunțat că, semn al profundului respect pe care i-l purta țara sa, în India va fi sâmbătă doliu național.

„Leadership-ul său global în vremuri dificile vor fi rememorate de mulți”, a transmis și premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis condoleanțe familiei lui Shinzo Abe și poporului japonez.

El l-a numit pe Shinzo Abe „un apărător al democrației”, „prietenul și colegul meu de-a lungul a mulți, mulți ani”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare