Joe Biden zice că un unchi de-al său a fost…mâncat de canibali

Președintele SUA, Joe Biden, a șocat din nou joi după ce a relatat o poveste de familie conform căreia unchiul său ar fi fost devorat de canibali în Noua Guinee în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie r3media.ro.

„Era pilot pe avioane cu un singur motor, zboruri de recunoaștere deasupra Noii Guinee. Se oferise voluntar pentru că persoana care era de serviciu nu a mai ajuns. A fost doborât într-o zonă unde erau mulți canibali la vremea respectivăt. Trupul nu i-a mai fost recuperat niciodată. Dar Guvernul s-a întors după el, au verificat și i-au găsit niște părți din avion și alte asemenea”, a spus Biden despre Lt. Ambrose J Finnegan, unchiul său din partea mamei, conform The Telegraph.

Deși se dovedește că președintele Biden are un talent de povestitor și imaginație bogată, totuși arhivele de război ale vremii îl contrazic pe președintele SUA.

De fapt, Lt. Finnegan nu era pilotul avionului, care nu a fost doborât. Investigatorii americani ai vremii nu au găsit nicio dovadă că ar fi ieșit din resturile avionului și nici că ar fi întâlnit canibali sau alți locuitori ai zonei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare