Josep Borrell: UE va impune sancţiuni Rusiei ”când va veni momentul”

Uniunea Europeană nu va impune deocamdată sancţiuni Rusiei, a declarat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, respingând astfel un apel al ministrului de externe ucrainean ca aceste sancţiuni să fie impuse acum, Kievul considerând că în acest fel Rusia ar fi descurajată să lanseze un atac contra Ucrainei, potrivit Agerpres.

”Aşteptăm decizii (…) Considerăm că există motive serioase şi legitime de a impune cel puţin o parte din sancţiuni acum pentru a demonstra că UE nu doar vorbeşte, ci şi acţionează”, a indicat ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, înainte de a se adresa miniştrilor de externe europeni, reuniţi la Bruxelles.

Situaţia de la frontiera ruso-ucraineană echivalează efectiv cu un atac, a declarat la rândul său presei ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, care de asemenea a cerut blocului comunitar să ia în calcul impunerea mai degrabă acum a sancţiunilor decât să le lase în aşteptare până când invazia ar avea loc, relatează agenţia DPA. Landsbergis a estimat că UE ar putea, de exemplu, să sancţioneze Rusia pentru recentele campanii sub steag fals.

La rândul său, mai notează agenţia DPA, ministrul de externe român Bogdan Aurescu a afirmat că, pentru a descuraja o invazie, UE ar trebui să ia în considerare dezvăluirea parţială a pachetului de sancţiuni aflat în prezent pe masă.

În schimb, ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, nu s-a arătat favorabil impunerii sancţiunilor în acest moment. ”Sancţiunile sunt o reacţie, o pedeapsă. Nu o poţi face în avans”, a remarcat acesta. ”Întotdeauna am spus că UE va reacţiona proporţional faţă de orice act de agresiune”, a mai spus Schallenberg, adăugând că în opinia sa ar fi bine ca pachetul de sancţiuni să nu fie dezvăluit deocamdată.

Josep Borrell, la fel ca unii dintre miniştrii europeni de externe, menţionează Reuters, au transmis că UE nu are în vedere să impună sancţiuni Rusiei în acest moment.

Borrell a declarat în faţa presei că va convoca o reuniune extraordinară a UE pentru convenirea acestor sancţiuni numai atunci ”când va veni momentul”, obiectivul blocului comunitar la ora actuală fiind susţinerea iniţiativelor pentru detensionarea crizei generate de comasarea unor trupe ruseşti la graniţa ucraineană şi de incidentele armate care s-au reluat în estul separatist al Ucrainei.

”Întâlnirile la summituri, la nivel de lideri, la nivel de miniştri, în orice format, orice discuţie care să încerce evitarea unui război, este mare nevoie de ele”, a explicat Borrell.

La reuniunea de luni, miniştrii europeni de externe au aprobat un pachet de ajutor financiar pentru Ucraina constând într-un împrumut de 1,2 miliarde de euro şi au fost de asemenea de acord în principiu cu trimiterea unei mici misiuni de instructori militari care să ajute la pregătirea ofiţerilor ucraineni.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare