Judeţul Harghita va candida la titlul de „Regiune Gastronomică Europeană”

Potrivit conducerii executive a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita), iniţiativa i-a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, care le-a trimis o scrisoare în cadrul căreia a evidenţiat posibilitatea judeţului de a participa la Programul „Titlul de Regiune Gastronomică Europeană”, potrivit Informația Harghitei.

„Ne-am documentat şi am decis că este o acţiune pe care suntem pregătiţi să o încercăm. Acest titlu îl are până în prezent (în România – n.a.) doar Sibiul, pe care l-a obţinut în 2019 şi care i-a adus o promovare uriaşă la nivel de regiune.

Şi în ceea ce ne priveşte, acesta este şi scopul iniţiativei noastre, să punem în luminile reflectoarelor judeţul Harghita şi din punct de vedere gastronomic. Noi planificăm să intrăm în concurs în 2027, ceea ce înseamnă că trebuie să depunem proiectul nostru până la sfârşitul lunii mai 2024”, a declarat, pentru Informaţia Harghitei, directorul executiv al ADI Harghita, Szabó Károly.

Participarea la o astfel de competiţie, în vedere obţinerii titlului râvnit de multe regiuni ale Europei, necesită însă şi costuri pe măsură, ce se ridică la zeci de mii de euro în primă fază. Potrivit regulamentului concursului, primul pas pe care trebuie să îl facă regiunile doritoare este să devină membre ale Platformei Regiunilor Gastronomice Europene pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.

Prin apartenenţa la Platformă, regiunilor li se asigură posibilitatea să depună dosarul de candidatură la obţinerea Titlului de Regiune Gastronomică Europeană, comisia de experţi a International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT) – (Institutul Internaţional de Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism – n.a.).

„Trebuie să plătim şi pentru a adera la platformă, şi pentru depunerea candidaturii, şi este şi o taxă anuală de membru de cinci mii de euro pe an. Ne gândim cum să ne pregătim până în 2027, ce acţiuni să demarăm şi ce putem face în 2027 care să se simtă şi în 2030, pentru că acesta este challenge-ul (provocarea – n.a.). Deocamdată am solicitat fonduri de la Consiliul Judeţean Harghita, am cerut 50.000 de euro: 20.000 ne costă aderarea la platformă, 25.000 de euro trebuie să dăm pentru depunerea candidaturii şi 5.000 de euro este taxa anuală de membru. Dar este un concurs şi noi trebuie să depunem un proiect foarte bine scris”, a adăugat Szabó Károly, cu atât mai mult cu cât la acest titlu şi-a manifestat intenţia de a accede şi Banatul.

În cadrul unei ediţii a competiţiei, Titlul de Regiune Gastronomică Europeană se acordă unui număr de două-maxim trei regiuni concomitent, dar nu din aceeaşi ţară, ci din state diferite, fiecare regiune fiind obligată prin regulament şi contract să fie activă cel puţin doi ani înaintea anului de titlu şi doi ani după.

„Şi Banatul vrea să aplice, dar ei nu vor lăsa decât o singură regiune dintr-o ţară, deci acum trebuie să decidem cine va merge primul sau să intrăm direct în concurs şi cu ei, şi cu alte regiuni din Europa”, a precizat directorul executiv al ADI Harghita.

În opinia conducerii ADI Harghita, participarea la Programul „Titlul de Regiune Gastronomică Europeană” va aduce activitatea de promovare în turismul harghitean la un alt nivel, mult mai înalt.

„Proiectul nostru va prezenta gastronomia întregului judeţ: bucătăria maghiară, cea secuiască, bucătăria românească şi cea armenească, preparatele tradiţionale specifice zonei Ghimeşului, practic tot ce avem din acest punct de vedere. Anul trecut am avut Anul gastronomiei în turism şi am văzut că suntem pregătiţi. Deci know-how-ul (cunoştinţele de specialitate – n.a.) există, preparate, mâncăruri bune avem, trebuie doar să le punem în valoare şi să ştim cum să le vindem. Cu alte cuvinte, să ne reinventăm, pentru a bate concurenţa cu bogăţia, diversitatea, gustul şi, nu în ultimul rând, aspectul şi prezentarea preparatelor specifice judeţului Harghita. Avem echipă bună la ADI Harghita, cunoaştem întregul judeţ din punct de vedere turistic, deci avem know-how, şi cei din judeţ ne cunosc deja şi pe noi, cine suntem – chiar acum am doi colegi pe teren şi vizitează cinci unităţi de cazare, fac fotografii, îi invită să se înregistreze în sistem, unde pot pune şi ei fotografii noi, schimbăm numere de telefon”, a detaliat Szabó Károly.

Potrivit directorului executiv al ADI Harghita, până în prezent s-a planificat semnarea contractului cu stakeholderii (părţile interesate – n.a.), au fost contactate instituţiile care le pot furniza activităţile pentru această candidatură.

„În colaborare cu Consiliul Judeţean Harghita, cu primăriile din judeţ, cu Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară, vom implica şi sfera academică în acest demers. Deocamdată, avem răspuns afirmativ din partea UBB – Extensia Universitară Gheorgheni, mai aşteptăm de la Universitatea Sapienţia, aducem şi asociaţii de întreprinzători din zonă – să ne spună ce capacităţi au, să avem toate elementele şi informaţiile necesare, astfel încât nu numai noi, cei din birou, să ne gândim ce ar fi bine de făcut, pentru că, până la urmă, ceea ce facem noi ar trebui să se simtă în buzunarele lor”, a concluzionat Szabó Károly.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare