Judeţul în care 16 localităţi au rămas pustii; conform ONU, populaţia României va fi de doar 11,9 milioane de locuitori

Depopularea accentuată din ultimii zece ani este demonstrată de rezultatele recensământului populaţiei şi locuinţelor derulat în 2022. În judeţul Alba, 16 localităţi nu mai au niciun locuitor, conform Antena3. Este vorba, în principal, de cătune din Munţii Apuseni, dar şi de sate din zona de podiş, unde accesul auto era dificil pentru locuitori. Oamenii s-au mutat la oraşe sau, pur şi simplu, cei care au rămas au decedat în decursul anilor, scrie r3media.ro.

Doar animalele îi mai duc pe localnici în satele fantomă. Tinerii nu mai sunt atraşi de viaţa de la ţară dacă nu sunt pasionaţi de creşterea animalelor sau agricultură.

Casele oamenilor rămân neatinse, în caz că vreun localnic doreşte să revină la matcă sau altcineva, străin de loc, vrea să se stabilească aici. Aşa s-a întâmplat în două cazuri, în Alba, când oameni ai locului s-au întors acasă, reluându-şi viaţa în Apuseni.

Depopularea României va continua în ritm accelerat în acest secol

Cele mai afectate zone sunt şi vor fi, în continuare, cele de munte. Lumea pleacă la oraşe sau la muncă în străinătate.

Potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), România va avea în 2100 doar 11,9 milioane de locuitori, cu peste 7 milioane de persoane mai puţin decât în prezent. ONU susţine, pe baza unei simulări realizate cu un program informatic, faptul că în 2100 România va avea 11.877.960 locuitori.

Scăderea faţă de situaţia din 2022 este uriaşă. În 2030, România va avea 18.306.092 locuitori, în timp ce în 2040, populaţia ar urma să ajungă la 17.306.604 locuitori, cu aproape 2 milioane de oameni mai puţin faţă de situaţia actuală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare