Justin Trudeau prezintă scuze după ce a fost elogiat un veteran nazist în timpul unei sesiuni la care a fost prezent şi Volodimir Zelenski

Premierul canadian Justin Trudeau a prezentat miercuri scuze după ce fostul preşedinte al Camerei Comunelor a elogiat un veteran nazist în timpul unei sesiuni la care a fost prezent şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.

Trudeau a spus că regretă în mod special situaţia jenantă în care a fost pus astfel Zelenski. „A fost o greşeală profund stânjenitoare pentru parlament şi pentru Canada. Toţi cei care am fost aici în Cameră vineri regretăm profund că am stat şi aplaudat, chiar dacă nu cunoşteam contextul”, a declarat Trudeau în faţa presei.

Fostul preşedinte al Camerei Comunelor din Canada, Anthony Rota, l-a întâmpinat vineri în parlament pe veteranul nazist Iaroslav Hunka, imigrant ucrainean în vârstă de 98 de ani, şi l-a prezentat ca pe un „un erou ucrainean şi un erou canadian” care a luptat „pentru independenţa Ucrainei împotriva ruşilor”.

Anthony Rota nu ştia însă că respectivul veteran a luptat în trupele SS, responsabile pentru crime împotriva umanităţii în al Doilea Război Mondial. Politicianul canadian a transmis apoi scuze pentru cele întâmplate, a preluat asupra sa întreaga responsabilitate a incidentului şi a demisionat.

Rusia a profitat de acest incident pentru a-şi susţine teza conform căreia războiul din Ucraina trebuie să conducă la „denazificarea” acestei ţări, idee pe care Kievul şi Occidentul o consideră lipsită de fundament.

Surse: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare