Justiţia argentineană ordonă guvernului să distribuie stocurile de ajutoare alimentare

Justiţia argentiniană a ordonat luni guvernului preşedintelui ultraliberal Javier Milei să înceapă „imediat” distribuirea către cei mai săraci a tonelor de alimente aflate în posesia sa, dar blocate din decembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Judecătorul federal Sebastian Casanello a ordonat Ministerului Capitalului Uman să furnizeze în 72 de ore o listă detaliată a produselor alimentare reţinute şi să procedeze la distribuirea lor „imediat”.

Judecătorul şi-a bazat decizia pe statistici care plasează mai mult de jumătate din populaţia Argentinei sub pragul sărăciei.

Aceasta face parte dintr-un caz juridic iniţiat în februarie de organizaţiile sociale după întreruperea aprovizionării cu alimente a cantinelor lor la scurt timp după ce Javier Milei a venit la putere în decembrie.

Guvernul a justificat această întrerupere prin implementarea unui audit al organizaţiilor din spatele cantinelor sociale. Recent, în timpul unei prezentări în faţa parlamentului, guvernul a indicat că auditul a arătat că aproape 50% din cantinele sociale nu există de fapt.

Acest „comerţ cu sărăcie”, o temă recurentă în discursul guvernului, a dus la mijlocul lunii mai la percheziţii şi acţiuni în justiţie împotriva cantinelor sociale „fantomă”, pentru delapidarea ajutorului social.

La o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Manuel Adorni, a anunţat că guvernul va contesta decizia, explicând că este vorba despre „rezerve” destinate „situaţiilor de urgenţă” sau „dezastrelor”.

Conform organizaţiilor sociale, există aproximativ 45.000 de cantine sociale în ţară, dar un număr necunoscut dintre ele au încetat să funcţioneze atunci când aprovizionarea pe care o primeau de la stat a fost întreruptă, în timp ce altele funcţionează datorită donaţiilor private.

Biserica Catolică Argentiniană a cerut duminică guvernului să livreze „rapid” stocurile de ajutoare alimentare aflate în posesia sa.

„Am aflat că există două depozite de alimente în cadrul Ministerului (Capitalului Uman) care au cinci milioane de kilograme de alimente depozitate (…) În vremuri de urgenţă alimentară, acest lucru ar trebui să ne facă să ne gândim. Ele trebuie livrate rapid”, a declarat preşedintele Conferinţei Episcopale Argentiniene, Oscar Ojea, într-un mesaj înregistrat difuzat de episcopat.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare