Justiţia a ordonat miercuri suspendarea Telegram în toată Brazilia, deoarece mesagerie online nu a furnizat autorităţilor date despre grupurile neonaziste active pe platformă, potrivit unor surse guvernamentale şi judiciare, citate de AFP, explică Agerpres.
În cadrul unei anchete „asupra unor grupuri neonaziste prezente pe reţelele de socializare, (…) justiţia a dispus suspendarea Telegram, considerând că această reţea nu a răspuns solicitărilor sale”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ministrul brazilian al justiţiei, Flavio Dino.
„Ştim că (mesajele acestor grupuri difuzate pe reţele) produc violenţă” în şcoli, a adăugat el, o aluzie la recentul val de atacuri mortale în unităţi de învăţământ.
În cursul unui asemenea atac, pe 5 aprilie, la Blumenau (sud), un bărbat a ucis patru copii cu o macetă într-o creşă, stârnind o vie emoţie în toată ţara.
Guvernul a luat ulterior o serie de măsuri pentru reglementarea şi controlul reţelelor sociale.
În hotărârea sa publicată miercuri, Curtea Federală a statului Espirito Santo (sud-est) reaminteşte că Poliţia federală a cerut Telegram să îi furnizeze datele personale ale tuturor membrilor grupurilor de mesagerie intitulate „Mişcarea antisemită braziliană” şi „Frontul antisemit”, dar că această cerere fusese doar „parţial” satisfăcută.
Potrivit site-ului de informaţii G1, anchetatorii au descoperit că un băiat de 16 ani care în noiembrie 2022 a împuşcat mortal patru persoane (trei profesori şi o elevă de 12 ani) într-o şcoală din Aracruz, statul Espirito Santo, se afla în contact cu grupuri antisemite de pe Telegram.
„Este evident că Telegram nu cooperează cu ancheta în curs”, a concluzionat hotărârea instanţei, a cărei amendă de un milion de reali (180.000 de euro) pe zi va rămâne în vigoare până la furnizarea datelor solicitate la poliţie.
În martie 2022, un judecător de la Curtea Supremă a ameninţat că va bloca Telegram în Brazilia, pentru „nerespectarea ordinelor judiciare”, în special cererea de suspendare a contului lui Allan dos Santos, un blogger partizan al fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro vizat de o anchetă pentru dezinformare.
sursa – AGERPRES