Kamala Harris, invitata vedetă a starului de televiziune Oprah Winfrey

Starul de televiziune Oprah Winfrey şi-a demonstrat joi toată capacitatea de a mobiliza atât vedetele, cât şi reţelele de socializare, primind-o pe Kamala Harris pe un platou de gală dedicat în întregime candidatei democrate la funcţia de preşedinte al Statelor Unite, comentează vineri AFP, citată de Agerpres.

Acest eveniment important de susţinere, organizat în statul Michigan, extrem de disputat în perspectiva alegerilor din 5 noiembrie, a fost transmis în direct online pe mai multe platforme.

Oprah Winfrey a reunit pentru această ocazie numeroase vedete, care au intervenit prin teleconferinţă. Printre acestea s-au numărat cântăreaţa Jennifer Lopez, actriţele Meryl Streep, Julia Roberts sau Tracee Ellis Ross, actorii Chris Rock, Bryan Cranston şi Ben Stiller. Suficient pentru a atrage zeci de milioane de spectatori, care au putut să urmărească acest talk-show grandios de campanie numit „Unite for America” pe conturile de YouTube, Instagram, Facebook, TikTok sau Twitch ale gazdei şi invitatei sale speciale.

Oprah Winfrey, o apropiată de multă vreme a Partidului Democrat, a avut o apariţie notabilă la convenţia partidului de la Chicago, care în august a lansat-o pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă.

Vicepreşedinta Kamala Harris ştie cât de util îi poate fi sprijinul acestei femei de afaceri devenită miliardară, întruchipare a visului american şi a cărei influenţă rămâne considerabilă în SUA, într-o măsură atât de mare încât, la un moment dat, milioane de americani au considerat-o demnă de a candida la funcţia de preşedinte al ţării, mai comentează AFP.

În cadrul evenimentului de joi, Kamala Harris a făcut apel la unitate „în faţa forţelor puternice care vor să ne divizeze”, o referire la rivalul său republican, Donald Trump.

În momentul desfăşurării talk-show-ului, Donald Trump se afla la Washington, unde s-a adresat unei organizaţii pro-Israel la un miting pentru combaterea antisemitismului. Acuzând-o pe Kamala Harris că nu a apărat Israelul după atacul mortal, la o scară fără precedent, al mişcării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie, candidatul republican a spus că este în interesul Israelului ca aceasta să fie învinsă la alegerile prezidenţiale. „Orice evreu care o votează ar trebui să se caute la cap”, a afirmat Donald Trump.

Candidata democrată a răspuns, la rândul ei, la o serie de întrebări adresate într-o manieră favorabilă de Oprah Winfrey, pe teme precum imigraţia, costul vieţii sau avortul.

Într-un moment emoţionant, candidata a îmbrăţişat o liceană de 15 ani, Natalie Griffith, care a fost grav rănită după ce un elev de 14 ani a deschis focul în şcoala lor de lângă Atlanta, omorând patru persoane pe 4 septembrie.

Kamala Harris a confirmat că are acasă o armă de foc.”Dacă cineva forţează intrarea în casa mea, va fi împuşcat”, a spus ea, după care a adăugat, râzând: „Probabil că nu ar fi trebuit să spun asta”.

Într-o intervenţie prin Zoom, Meryl Streep a spus că este îngrijorată de pericolul ca Donald Trump să refuze din nou să îşi recunoască o posibilă înfrângere la urne, la fel ca în urmă cu patru ani. „Mă întreb dacă suntem pregătiţi pentru 7 ianuarie”, a spus actriţa, referindu-se la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 de către susţinătorii miliardarului republican pentru a împiedica certificarea alegerii lui Joe Biden.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare