Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că soluția ideală pentru guvernare este existența unei majorități alcătuite cu formațiunile politice care au guvernat în ultima perioadă.
‘Nu știu care va fi următorul pas, fiindcă sunt câteva ieșiri dintr-o astfel de criză, dar nu vreau să-mi gândesc la niciuna dintre variante ca fezabile până când nu avem o discuție. Se poate merge de la tabula rasa și nu există Coaliție, ne așezăm la masă cei care cred că pot forma o majoritate și totul se reia de la zero. Și celelalte variante sunt în jurul celor care rămân în guvern, să se formeze o majoritate parlamentară, o majoritate de susținere fără să mai atragi pe altcineva în guvern. Sigur, există și varianta opoziția preia guvernarea, există foarte multe variante până la conflict Guvern versus Constituție și ajungi la CCR, fiindcă sunt câteva situații care nu sunt reglementate în Constituție. De exemplu, după 45 de zile, dacă nu obține votul de învestitură, ce se întâmplă? Doar prin moțiune de cenzură pică guvernul sau prin demisie. Deci sunt câteva variante care trebuie discutate’, a afirmat Kelemen, luni, la Digi24.
El consideră că ‘problema cea mai mare, în acest moment, este cum se vor uita creditorii României la țara noastră după ziua de joi’.
‘Dacă urcă peste 7% dobânda pentru împrumuturile cu care finanțăm deficitul, vom avea o problemă pe termen scurt, pe termen mediu, deci trebuie luat în calcul și acest aspect. Eu aș prefera să găsim o soluție, în sensul de a învesti un Guvern, prin Parlament’, a opinat președintele UDMR..
Kelemen Honor a precizat că UDMR nu are ‘niciun motiv’ să se retragă din Guvern și că cineva din afara unui partid nu îi poate impune acelui partid ce premier să susțină.
‘Noi nu ne retragem, nu mă bag între PSD și PNL. Noi ne-am asumat guvernarea în această Coaliție, nu pentru PSD, nu pentru PNL, nu pentru USR, ci am crezut că este o formulă pentru țara noastră, într-un moment extrem de dificil. Știam cu toții în ce situație ne aflăm anul trecut în iunie, (…) Ne-am băgat pentru a pune umărul la rezolvarea acestor probleme. Nu pentru PSD, nu pentru PNL și nu pentru USR. Deci nu avem niciun motiv să ne retragem din guvern. (…) Din punctul meu de vedere, e aproape inacceptabil, ca cineva din afară să spună cine trebuie să fie pentru partidul din coaliție, pentru partidul cu care tu colaborezi și vrei să colaboreze în continuare, cine să fie premierul. Indiferent dacă vorbim de Bolojan, dacă vorbim de Grindeanu. (…) Cei doi sunt în situația de a propune premieri. Deci nu prea se acceptă așa ceva, fiindcă, dacă un partid acceptă așa ceva, este sfârșitul acelui partid. Indiferent de cine vorbim’, a explicat Kelemen.
Întrebat cum ar putea reîncepe negocierile cu PSD, Kelemen a spus: ‘E o chestiune de încredere și sigur că în politică de foarte multe ori trebuie să pui în paranteză ziua de ieri și trebuie să deschizi o paranteză pentru ziua de mâine. În politică nu se poate altfel. Deci, dacă vom ajunge în situația în care spunem tabula rasa și ne așezăm la masă, atunci da, trebuie să încerci să pun paranteză ziua de ieri. (…) După ce acest guvern nu va mai avea susținere parlamentară și trebuie să găsească o soluție, președintele, împreună cu liderii tuturor partidelor, că până la urmă trebuie sa discutăm și de celelalte partide, dacă e vorba să începem de la zero, tabula rasă, atunci intră și celelalte partide în joc. Cine poate forma o majoritate? Sigur, eu aș dori să existe majoritate în jurul celor care au guvernat în această perioadă, că asta ar fi ideal’.
Potrivit lui Kelemen, o moțiune de cenzura fără AUR nu este posibilă pentru că ‘acesta este rezultatul alegerilor din 2024, acestea sunt formațiunile în Parlament, nu există altă cale’.
Referindu-se la un eventual guvern minoritar, Kelemen a explicat că această variantă ar însemna ‘foarte mare expunere, vulnerabilitate și nesiguranță’.
‘Ești expus ca și Guvern la voința celor care te susțin și nu se află în Guvern și au alte interese legitime și politice. Și atunci există această vulnerabilitate și nesiguranță. Se poate găsi o soluție pentru PNRR și aici avem un termen până în august să închidem PNRR și asta trebuie să înțeleagă fiecare și asta este lucrul cel mai important și probabil că ar fi o altă soluție să încerci o formulă până când închidem PNRR. Absolut de formă, fiindcă altfel nu merge. Aici discutăm doar de formă, fiindcă conținutul nu o să fie pe placul multora’, a mai spus liderul UDMR.
Despre criza guvernamentală, Kelemen este de părere că o vor deconta ‘în măsură diferită (…) toți cei care se află la guvernare și care în acest moment dau majoritatea’.
‘Dar fiecare va deconta undeva. Cel mai rău lucru este că va deconta România, toți cetățenii’, a transmis Kelemen.
Sursa: AGERPRES



