Kelemen Hunor: „Libertatea oamenilor de aici nu este deplină, deoarece austriecii pot şi astăzi să ne pună beţe-n roate”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus vineri seară, într-un discurs despre libertate şi „duşmanii de azi ai libertăţii” ţinut în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, că „libertatea oamenilor de aici nu este deplină, deoarece austriecii pot şi astăzi să ne pună beţe-n roate”, făcând o analogie cu revoluţia paşoptistă şi idealurile de independenţă faţă de Imperiul Austriac.

„Libertatea noastră are astăzi încă o barieră, apropo de austrieci – Schengen. Libertatea oamenilor de aici nu este deplină, deoarece austriecii pot şi astăzi să ne pună beţe-n roate. Împiedică libertatea deplină fără motive adevărate şi reale, se opun posibilităţii de a circula liber; cei care doresc să traverseze graniţa, aflată la doar câţiva kilometri de aici, trebuie să stea multe ore la coadă; acest lucru trebuie să se schimbe cât de repede”, a afirmat Kelemen Hunor în faţa a sute de participanţi la comemorarea a 13 generali ucişi la Arad la finalul revoluţiei paşoptiste.

El s-a referit şi la „duşmanii de azi ai libertăţii”.

„În urmă cu patru ani, câţiva oameni de extremă dreapta au format un partid – un an mai târziu sunt în Parlament şi astăzi sunt a doua cea mai mare forţă politică a ţării. Povestea în sine este scurtă, dar lista de pericole este lungă. Am văzut ce au făcut în Valea Uzului, îi auzim cum ne ameninţă în legătură cu Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş sau cum se gândesc întotdeauna la o conspiraţie atunci când are loc un meci de fotbal. Am mai văzut asta în ultimele decenii. Nu ideile sunt noi – dacă putem spune că ura iraţională ar avea vreo formă imaginabilă -, ci actorii şi mijloacele”, a spus Kelemen Hunor.

Manifestarea din Parcul Reconcilierii a început cu intonarea imnurilor României, Ungariei şi Uniunii Europene, fiind prezente sute de persoane şi oficiali, între care ministrul ungar al Construcţiilor şi Investiţiilor, Lazar Janos. După discursuri, au fost depuse coroane de flori la baza Statuii Libertăţii, monument maghiar ce evocă memoria generalilor spânzuraţi în oraşul Arad.

Comemorările de vineri au încheiat programul „Zilelor Maghiare Arădene”, care s-a întins pe parcursul a două săptămâni începând cu 22 septembrie şi a inclus activităţi pentru copii şi tineri, un târg de artizanat, spectacole şi evenimente sportive, dar şi concerte ale unor artişti din Ungaria.

Anual, ziua de 6 octombrie adună cei mai mulţi membri ai comunităţii maghiare, care aduc un omagiu memoriei celor 13 ofiţeri ai armatei imperiale austriece executaţi sub acuzaţia de trădare, pentru că s-au alăturat mişcării revoluţionare a lui Lajos Kossuth şi au susţinut revendicările maghiare de independenţă faţă de Imperiul Austriac.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare