Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că referendumul pentru familie a eșuat deoarece „oamenii au considerat că nu era o prioritate”, respectiv că „nu este momentul să cătăm vinovați”. Hunor a mai spus că plebiscitul „ne-a dezbinat extrem-extrem de mult” și că „a fost super-hiperpolitizată toată povestea”.
„Oamenii nu au considerat că este o problemă care trebuie rezolvată în acest moment şi în acest fel şi nu trebuie să dramatizăm prea mult ceea ce s-a întâmplat, fiindcă altfel iarăşi vom ajunge să discutăm despre un subiect care pe oameni nu i-a interesat (…). Plus că a fost super-hiperpolitizată toată povestea. Ne-a dezbinat extrem-extrem de mult această perioadă de trei-patru săptămâni (…). Nu e momentul să căutăm vinovaţi, fiindcă a fost o greşeală mult prea mare din toate părţile, fără argumente raţionale, fără o dezbatere la rece, fără să vedem ce şi cum s-a întâmplat în 1991 în Constituţie, apoi în Codul Civil din 2009, unde lucrurile au fost stabilite într-un anumit fel şi nimeni nu a urlat atunci, toată lumea a votat şi în Parlament şi aşa mai departe. Deci pur şi simplu, oamenii au zis nu e prioritatea noastră, nu e prioritatea momentului, sunt multe alte probleme mai importante pe lista de priorităţi”, a declarat președintele UDMR, vineri, la RFI.
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie în sensul căsătoriei „între un bărbat și o femeie” și nu „între soți”, cum scrie în legea fundamentală, nu a fost validat din cauza prezenţei scăzute la vot, sub 30%+1, cât era necesar pentru validare.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că rezultatul votului la referendum nu este un eşec al PSD, ci reprezintă un eşec al tuturor celor care au votat „Da” la referendum.